Campionatul Naţional de Taekwon-do itf pentru categoriile de juniori și seniori s-a desfășurat la finalul săptămânii trecute în municipiul Timișoara și a reunit circa 150 de sportivi reprezentând 21 de cluburi din țară, printre cei prezenți fiind și sportivii de la Pantera Neagră Petroșani.
Tinerii luptători pregătiți la clubul din Valea Jiului de către Ionuț Lascău (antrenorul coordonator al secției) și de Maria Iovan (antrenor secund)au obținut la competiția de la Timișoara opt medalii. Cea de aur a fost câștigată de Anemona Nagy la spargeri forță. Sportiva Crina Buburuz a cucerit o medalie de argint situându-se pe locul II în proba de luptă iar cele șase medalii de bronz au fost câștigate de Alexandru Molnar (16 ani component al lotului național) în probele de spargere forță și la tehnici speciale, Andreea Tălpălaru la luptă și tull, Elena Șamota tull și Biro Eszter luptă.
Sensei Ionuț Lascău a declarat:„ Dacă ținem cont că această echipă a participat pentru prima dată la juniori, atunci sunt mulțumit de rezultatele obținute de către echipa mea, o parte dintre ei chiar au fost la primele lor meciuri din carieră. Sportivii noștri care au trecut în acest an de la copii la juniori au reușit să urce pe podium datorită experienței acumulate în ani de concursuri la competițiile de copii.
Cinci dintre sportivii de la clubul nostru au avut o evoluție foarte bună la acest concurs drept urmare sunt în vizorul antrenorilor de lot și este posibil să fie convocați pentru a reprezenta România la Campionatul European din toamna acestui an ce se va desfășura în Polonia”, a declarat antrenorul Ionuț Lascău.
Următoarea competiție la care vor participa karateka de la Pantera Neagră Petroșani este Campionatul National ce se va desfășura la Târgu Mureș în luna iulie, dar până atunci la sfârșitul lunii mai este programat examenul de promovare . Succes tinerilor luptători de la clubul din Valea Jiului.
TaekWon-Do: Medalii pentru sportivii de la Pantera Neagră din Petroșani
Partajează această știre
Noutăți
Mica Publicitate