Taekwon-do ITF, la Petroşani

Clubul Sportiv  „Pantera Neagră” din Petroșani a fost vizitat recent de către directorului tehnic al Federa­ției Române de Taekwon-do ITF, Alexandru Mureșan, deținător al centurii negre cu 7 dan, singurul master din România în această disciplină.

Cu această ocazie, a fost organizat și un seminar de pregătire, la care au participat cei mai titrați sportivi ai clubului din Petroșani.„Acest seminar a avut drept scop perfecționarea și verificarea nivelului tehnic și al cunoș­tințelor din această artă marțială. Pentru sportivii clubului nostru a fost o șansă în plus pentru a ne pregăti la cele mai înalte standarde din punct de vedere tehnic. Au participat doar sportivii foarte avansați pentru a putea da calitate și eficiență maximă în antrenamentele de pregă­tire, dar și pentru a respecta criteriile de distanțare impuse și a numărului de participanți pe metru pătrat din spațiul de antrenament”, a declarat reputatul tehnician Ionuț Lascău, coordonatorul secției din Valea Jiului.
Vizita directorului tehnic al Federației Române de Taekwon-do ITF a fost bine venită, deoarece în luna august unii sportivi de la secția din Petroșani vor susține exame­nul de centură neagră. În anul care urmează, mai mulți sportivi ai clubului „Pantera Neagră” vor susține acest examen foarte important pentru ei, deoarece după pro­mo­varea examenului vor începe un nou capitol, lupta și promovarea pentru lotul național al României.
„Deși are o bază sportivă de pregătire foarte bine dotată, clubul din Valea Jiului a pierdut în această perioadă (în care activitatea sportivă a fost redusă la maximul posibil din cauza pandemiei) peste o sută de sportivi talentați, care, cu greu, mai pot fi convinși să revină în sală”, a declarat antrenorul Ionuț Lascău

Partajează această știre

Lasă un răspuns