Sub semnul spiritualității și al ecumenismului

Un moment cu totul special organizat într-una dintre zilele Salonului Hunedorean al Cărții, ediția a XXIII-a, de către Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva cu sprijinul Consilului Județean Hunedoara și în parteneriat cu Editura Agnos din Sibiu, a fost întâlnirea cu două personalități din lumea ecleziastică românească: părintele Constantin Necula și preotul romano-catolic Francisc Doboș.

Părintele Constantin Necula nu este la prima întâlnire cu hunedorenii, încă la Salonul de carte din anul 2006 fiind prezent cu o interesantă conferință despre biblioteci și rolul formator al acestora, iar de atunci, prezența sa în mijlocul oamenilor din Hunedoara a fost constantă și mult așteptată.

Poate mai puțin cunoscut publicului nostru, părintele Francisc Doboș  este paroh al Parohiei Romano-Catolice „Preasfânta Inimă a lui Isus” (Sacre Coeur) din București. Este absolvent al Institutului Teologic din Iași și al Universității Pontificale Urbaniana Santa Croce din Roma. Este responsabil al Oficiului de Evanghelizare și Promovare Umană și Responsabil al Oficiului pentru Grupurile Lingvistice.

În prezența unui public numeros, cei doi au lansat volumul comun intitulat „Împăcarea cu tine însuți” ce cuprinde o suită de conversații consemnate de Alexandru Panait. Cititorii au avut surpriza să găsească printre paginile cărții copia unei scrisori olografe a părintelui Francisc Doboș care oferă rațiunea pentru care a fost scrisă acest volum: „Doi preoți de confesiuni diferite vrem să dăm mărturie că suntem mai degrabă frați decât concurenți. Dorim să fie un îndemn pentru fiecare creștin, ortodox, romano-catolic, greco-catolic, evanghelic, de a depăși ostilitățile trecutului și, fără a ne dilua identitățile confesionale, să fim împreună căutători de Cristos, de împăcare și de Înviere”.

A doua carte lansată îi aparține părintelui Necula și se intitulează „În ziua aceea. Predici și meditații la Duminicile din Evangheliar”,  fiind un „îndemn pornit din suflet pentru păstrarea speranței, pentru încredere în lucrarea lui Dumnezeu, pentru permanenta împărtășire cu înțelepciunea Sfintei Scripturi”. Cartea cuprinde gânduri și meditații pe marginea Evangheliilor, scrise cu deschiderea și sinceritatea care îl caracterizează pe părintele Necula.

Toți cei prezenți la această întâlnire au venit cu sufletul deschis și cu sentimentul limpede că noi toți suntem mărturisitorii lui Iisus Hristos. Întâlnirea nu a fost nici pe departe o simplă lansare a două cărți minunate care așteaptă să fie descoperite de către cititori, întâlnirea aceasta a fost mai mult decât atât: a reprezentat expresia unui sincer și autentic dialog interconfesional, un dialog frățesc între doi slujitori ai Domnului, unul ortodox și celălalt romano-catolic.

Acest gen de dialog este astăzi mai necesar ca oricând deoarece trăim vremuri complicate, grele și apăsătoare, vremuri în care ne pândește riscul să rătăcim calea cea dreaptă. Sunt vremuri în care creștinismul, cu toate confesiunile lui, este pus sub semnul întrebării, este atacat și luat în derâdere. De aceea, avem nevoie de înțelegere, de căutarea acelor principii care ne unesc și alungarea tuturor motivelor de dezbinare. În aceste vremuri e bine să ne întoarcem cu gândul la zorii creștinismului, când nu existau schisme, când toți cei care îl mărturiseau pe Hristos formau o familie care devenea tot mai mare și cucerea popor după popor.

Dialogul interconfesional pe care îl promovează cei doi duhovnici este, așa cum atât de frumos ne spune părintele Doboș, „un îndemn pentru fiecare creștin, ortodox, romano-catolic, greco-catolic, evanghelic, de a depăși ostilitățile trecutului și, fără a ne dilua identitățile confesionale, să fim împreună căutători de Cristos, de împăcare și de Înviere”.

Nu în fiecare zi avem bucuria și privilegiul de a ne afla în compania unor slujitori ai Domnului care se bucură de dragostea și aprecierea a mii de creștini, așa cum sunt părintele Necula și părintele Doboș. Ei ne fac să înțelegem și să pătrundem înțelepciunea și perenitatea ideii că noi toți „suntem în barca Celui care nu ne lasă să ne scufundăm.”

Întâlnirea cu cei doi duhovnici de confesiuni diferite, dar cu credință în același Dumnezeu și în Fiul Lui, a fost o dovadă grăitoare a faptului că dialogul interconfesional este necesar și el poate fi înfăptuit dacă are la bază încredere, generozitate și, nu în ultimul rând, curaj.

Cu deosebită considerație,

Manager,

Ioan Sebastian Bara

Partajează această știre

Lasă un răspuns