Sub pretextul că “dau de pomană”, două femei au jefuit o octogenară din Brad

Femei cercetate de poliţişti pentru furtul unei sume de bani din locuinţa unei octogenare care le-a permis accesul în casă, din dorinţa de a primi „de pomană”.

În data de 19.03.2017, Poliţia Municipiului Brad a fost sesizată de o femeie în vârstă de 81 de ani, din municipiul Brad, cu privire la  faptul că i-au fost sustraşi  din locuință  23.000  de lei.

Poliţiştii, în urma cercetărilor, au stabilit că persoana vătămată a permis accesul în locuință a două femei care i-au oferit o bancnotă de 200 de lei (la care au cerut în rest 100 de lei), precum și un platou cu prăjituri şi un colac, sub pretextul că „dau de pomană”.

Femeia le-a oferit celor două necunoscute 100 de lei (restul la cei 200 de lei oferiţi „de pomană”), după care a părăsit camera în care îşi ținea economiile, fără a observa că una dintre cele două femei „milostive”, profitând de neatenția sa, a intrat în camera unde îşi ținea banii și i-a sustras din dulap  23.000 de lei

În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au identificat două femei în vârstă de 29 şi 41 de ani, ambele din judeţul Prahova, faţă de care efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de furt, în vederea documentării întregii activități infracționale și a recuperării prejudiciului.

***

Pentru a nu deveni victime ale acestui gen de infracţiuni, poliţiştii vă recomandă să:

Nu dați curs solicitărilor venite din partea necunoscuților de a le înmâna diverse bunuri sau bani, în schimbul altor ”bunuri oferite de pomană;

Refuzați orice negociere care implică schimbul unor sume de bani/obiecte de valoare, indiferent de pretext;

Sunați la unitatea de poliţie pe raza căreia locuiți, aduceți la cunoștință semnalmentele celor care v-au propus astfel de ”schimburi avantajoase” (indiferent dacă ați dat sau nu curs solicitării), şi urmați procedura legală în situaţii de acest gen.

Partajează această știre

Lasă un răspuns