Studiu: Temperaturile preferate de români în locuințe

  • Aproape jumătate dintre români preferă temperatura în locuințe între 22 și 24°C, și chiar peste;
  • Peste 40% și-au montat termostate inteligente pentru controlul temperaturii;
  • Foarte mulți români încearcă să își reducă facturile prin economii de consum;
  • Acestea sunt concluzii ale studiului realizat pentru platforma despre-energie.ro, un proiect E.ON și Delgaz Grid;

Interesul manifestat pentru reducerea consumului de energie a crescut semnificativ în ultima perioadă, circa 80% dintre români afirmând că au luat măsuri în acest sens sau se gândesc să o facă, fiind conștienți că un comportament responsabil îi ajută să realizeze economii și, implicit, să scadă valoarea facturilor.

Între metodele de eficiență energetică a căror popularitate este în creștere se numără dispozitive precum termostatul inteligent,43% dintre români declarând că îl folosesc în locuințele lor. Sub 10% dintre cei chestionați utilizează diverse aplicații pe telefonul mobil, precum cele de tip smart home.

Legat de utilizarea termostatului, aproape 32% spun că îl folosesc pentru a face reglaje ori de câte ori consideră că este nevoie, iar 24,6% doar în funcție de temperaturile exterioare. În același timp, circa 15% setează temperatura pe care o consideră potrivită pentru ei la începutul sezonului rece, iar 7,1% păstrează la termostatul din locuință aceeași temperatură pe tot parcursul anului.
Acestea sunt câteva dintre concluziile unei cercetări sociologice* realizate pentru platforma despre-energie.ro, un proiect susținut de companiile E.ON și Delgaz Grid.

Pe de altă parte, când vine vorba despre temperatura ideală din locuințe, aproape 50% dintre români optează pentru o temperatură cuprinsă între 22 și 24°C, și chiar peste, iar 45,8% spun că temperatura cuprinsă între 19 și 21°C le oferă confortul de care au nevoie. La polul opus, doar 3,8% susțin că se simt confortabil având în casă între 16 și 19°C.

Folosirea iluminatului economic este o altă metodă preferată de români atunci când vine vorba despre măsuri concrete de economisire a energiei. Foarte mulți merg mai departe, astfel că, pe lângă folosirea de becuri eficiente energetic, decid și să reducă durata iluminatului (circa 44%).

La întrebarea legată de reducerea timpului de utilizare a aparaturii electrocasnice, respondenții s-au împărțit în două părți egale: cei dispuși să le folosească mai rar și cei care le folosesc ori de câte ori este nevoie, fără vreo restricție.

Radiatoarele sau aerotermele electrice sunt primele aparate electrocasnice la care 49% dintre români intervin pentru a face economii, prin reducerea duratei de funcționare. La scurtă distanță sunt cei care au recunoscut că folosesc mai puțin mașinile de spălat rufe – 47,4%, urmați de cei care dețin mașini de spălat vase – 35%, respectiv uscătoare de haine – aproape 30%.

Platforma despre-energie.ro, un proiect susținut de companiile E.ON și Delgaz Grid, a fost lansată în anul 2020 cu obiectivul de a deveni, pentru consumatorii de electricitate și gaze, una dintre principalele surse de informare și, în același timp, de explicare, într-un limbaj clar și accesibil, a evoluțiilor relevante și de impact de pe piața de energie, dar și să îi ghideze pe cititori în drumul prin acest univers complex, astfel încât să poată lua decizii corecte privind tot ceea ce ține de energia și sursele de energie din propriile gospodării.

Sfaturi și recomandări de eficiență energetică, cele mai importante legi și reglementări din domeniu, o amplă rubrică în care specialiștii noștri răspund întrebărilor venite din partea cititorilor, ghiduri privind alegerea și utilizarea echipamentelor electrice și a electrocasnicelor din gospodării, cele mai importante știri și noutăți, dar și un bogat conținut explicativ multimedia, sunt doar câteva dintre ancorele platformei despre-energie.ro.

Platforma a fost relansată, recent, cu un logo nou și un website redesenat, intuitiv, astfel încât să îmbunătățească experiența utilizatorilor, atât pe varianta desktop, cât și pe cea destinată dispozitivelor mobile.

Partajează această știre

Lasă un răspuns