Studenții de la Universitatea de Vest din Timișoara vor face practică la DAS Deva

Studenții de la Facultatea de Sociologie și Psihologie a Universității de Vest din Timișoara vor desfășura stagii de practică în cadrul Direcției de Asistență Socială Deva, în anul universitar 2021-2022, ca urmare a unei Convenții de colaborare între cele două instituții, a cărei încheiere a fost aprobată de Consiliul Local Deva, în ședința ordinară de astăzi, 25 noiembrie 2021.

Ideea colaborării a venit din partea Universității de Vest – Departamentul de Asistență Socială, având în vedere, pe de o parte, practica de specialitate, care permite studenților dezvoltarea de competențe practice necesare profesiei de asistent social, iar pe de altă parte, obiectul de activitate al DAS Deva, specializată în administrarea și acordarea beneficiilor de asistență socială și a serviciilor sociale, asigurând astfel aplicarea politicilor sociale în domeniul protecției copilului, familiei, vârstnicilor, persoanelor cu dizabilități, precum și al altor persoane, grupuri ori comunități vulnerabile.

Convenția de colaborare între cele două instituții se încheie pe o perioadă de 12 luni, dar poate fi prelungită cu acordul părților.

În cadrul acestui parteneriat, Universitatea de Vest va promova, în rândul studenților, activitatea Direcției de Asistență Socială Deva, precum și evenimentele organizate împreună cu aceasta.

Totodată, Direcția de Asistență Socială Deva va permite studenților din anul I ai UVT vizitarea asistată online, în grup, a instituției, cu scopul de a se familiariza cu serviciile sociale din comunitate.

Partajează această știre

Lasă un răspuns