Ștrandul Municipal din Deva își deschide porțile

Ştrandul Municipal Deva îşi deschide oficial porţile în acest sezon estival, sâmbătă, 15 iunie 2019, la ora 10:00.

Intrarea în ștrand în ziua deschiderii este liberă!

Clienţii au la dispoziţie trei bazine cu apă, duşuri, cabine de schimb, terase şi puncte de alimentaţie publică, terenuri de volei, fotbal, zonă de fitness.
În incinta ştrandului va funcţiona ,,Biblioteca de vară”, un punct de închiriere cărţi al Bibliotecii Judeţene „Ovid Densuşianu”, un punct de prim-ajutor de la Crucea Roșie și un punct de salvamari.

Tarifele de acces în ștrand sunt aceleași ca și anul trecut: intrare adulți – 10 lei, intrare copii, elevi, studenți, pensionari – 5 lei, închiriere șezlong – 10 lei.

Ștrandul va fi deschis zilnic, după următorul program:
Luni, între orele 12:00 – 20:00
Marți – Duminică, între orele 10:00 – 20:00

Ștrandul a fost igienizat, s-a făcut deratizarea și s-a tuns iarba din incintă. Băncile au fost reparate și vopsite, iar vestiarele și grupurile sanitare zugrăvite și modernizate.

Bazinul olimpic a fost recondiționat iar celelalte două bazine mai mici au beneficiat de lucrări de mentenanță. De asemenea au fost montate  aparate de clorinare a apei în casa pompelor.

Ștrandul Municipal se află în administrarea Serviciului Public de Întreținere și Gospodărire Municipală Deva, respectiv a Serviciului Administrare Baze Sportive și de Agrement.

Partajează această știre

Lasă un răspuns