În data de 11 mai 2023, poliţiştii din cadrul Poliției Municipiului Petroşani au derulat activităţi de educaţie rutieră la două unităţi de învăţământ din localitate (nivel preşcolar, la care au participat peste 130 de preșcolari și 11 cadre didactice), în cadrul proiectului intitulat ,,Stop accidentelor rutiere, viața are prioritate!’’
Activităţile au vizat formarea unor abilităţi privind deplasarea în siguranţă, pe drumurile publice, a preșcolarilor şi transmiterea către cei mici a unor informaţii utile referitoare la regulile de circulație şi necesitatea respectării acestora.
O activitate similară a avut loc, săptămâna trecută, la o unitate de învăţământ din Deva (nivel preşcolar), unde poliţiştii le-au explicat celor mici regulile de circulaţie şi le-au împărtăşit o parte din „tainele” activităţii lor în slujba comunităţii.