Starea de alertă se prelungeşte; nunţile – cu maxim 200 de persoane vaccinate

Starea de alertă pe teritoriul României se prelungeşte cu încă 30 de zile, potrivit unui anunţ făcut de premierul Florin Cîţu. Decizia face parte din măsurile luate de Guvern pentru prevenirea răspândirii COVID-19.

Există însă câteva veşti care conduc spre o relaxare a condiţiilor din ţară, iar una dintre acestea se referă la organizarea evenimentelor private şi la numărul de persoane care pot lua parte la acestea.

Astfel, la nunți şi botezuri pot lua parte maximum 200 de invitaţi în interior, dar este impusă asigurarea unei suprafețe de doi metri pătrați pentru fiecare persoană. Condiţia este ca invitații să fie vaccinaţi, testaţi sau să fi trecut prin boală. În ceea ce priveşte spațiile deschise, se pot organiza nunți și botezuri la capacitatea maximă a spațiului, dar în condiții similare, adică asigurarea unei suprafețe de doi metri pătrați pentru fiecare persoană, iar invitații să fie vaccinați, să prezinte un rezultat negativ al unui test sau să facă dovada că au trecut prin boală.

Partajează această știre

Lasă un răspuns