Starea de alertă, prelungită din 15 septembrie, 30 de zile

Guvernul a adoptat, luni, prelungirea stării de alertă în România, cu alte 30 de zile, începând cu data de marți, 15 septembrie.

După ieşirea din starea de urgenţă, România a intrat, pentru prima dată, în starea de alertă la data de 15 mai. Aceasta este a patra oară când se prelungeşte această măsură în contextul pandemiei cu noul coronavirus.

Raed Arafat – declarații: Prin Hotărârea CNSU 45/2020 se permit mitingurile electroale și demonstrațiile, în limita a 100 de persoane.

În ziua votului de la alegerile locale (27 septembrie), la intrarea și la ieșirea din secțiile de vot, cetățenii vor trebui să-și dezinfecteze mâinile. De asemenea, în interiorul secțiilor, vor trebui să poarte măști.

De asemenea, cei care au carte de identitate vor trece singuri documentul în fanta de identificare a tabletei, iar pentru cei care mai au buletin de identitate, se vor prelucra informațiile manual de către cei din comisia secției de vot.

Piscinele nu vor fi redeschise la interior. Va mai fi o analiză în 15 zile.

În industria HoReCa se vor putea organiza seminarii sau workshopuri în aceleaşi condiţii ca la teatre şi spectacole.

 

H O T Ă R Â R E

privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 15 septembrie 2020, precum și stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID – 19

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Art. 1 – Începând cu data de 15 septembrie 2020 se prelungeşte cu 30 de zile starea de alertă pe întreg teritoriul ţării, instituită prin Hotărârea Guvernului nr. 394/2020 privind declararea stării de alertă şi măsurile care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, aprobată cu modificări şi completări prin Hotărârea Parlamentului României nr. 5/2020, cu modificările şi completările ulterioare, prelungită prin Hotărârea Guvernului nr. 476/2020 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României şi măsurile care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu modificările şi completările ulterioare, prin Hotărârea Guvernului nr. 553/2020 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 17 iulie 2020, precum şi stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu modificările și completările ulterioare, și prin Hotărârea Guvernului nr. 668/2020 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 16 august 2020, precum şi stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu modificările şi completările ulterioare.

Art. 2 – Pe durata prevăzută la art. 1 măsurile de prevenire şi control ale infecţiilor cu coronavirusul SARS-CoV-2, condiţiile concrete de aplicare şi destinatarii acestor măsuri, precum şi instituţiile şi autorităţile publice care pun în aplicare sau urmăresc respectarea aplicării măsurilor pe durata stării de alertă sunt prevăzute în:

a) anexa nr. 1 – „Măsuri pentru creşterea capacităţii de răspuns“;

b) anexa nr. 2 – „Măsuri pentru asigurarea rezilienţei comunităţilor“;

c) anexa nr. 3 – „Măsuri pentru diminuarea impactului tipului de risc“.

Art. 3 – În aplicarea dispoziţiilor art. 7^1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 11/2020 privind stocurile de urgenţă medicală, precum şi unele măsuri aferente instituirii carantinei, aprobată cu completări prin Legea nr. 20/2020, cu completările ulterioare, şi ale Hotărârii Guvernului nr. 557/2016 privind managementul tipurilor de risc, secretarul de stat, şef al Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, dispune, în colaborare cu Ministerul Sănătăţii, prin ordin al comandantului acţiunii, măsurile necesare prevenirii şi combaterii infecţiilor cu coronavirusul SARS-CoV-2, în cadrul acţiunilor de răspuns la nivel naţional.

Art. 4 – Regimul contravenţional aplicabil pentru nerespectarea măsurilor prevăzute în anexele nr. 1-3 este cel stabilit la art. 64 – 70 din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu modificările ulterioare.

Art. 5 – Anexele nr. 1 – 3 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 6 – Actele emise pentru punerea în executare a Hotărârii Guvernului nr. 394/2020, aprobată cu modificări şi completări prin Hotărârea Parlamentului României nr. 5/2020, cu modificările şi completările ulterioare, a Hotărârii Guvernului nr. 476/2020, cu modificările și completările ulterioare, a Hotărârii Guvernului nr. 553/2020, cu modificările și completările ulterioare, și a Hotărârii Guvernului nr. 668/2020, cu modificările și completările ulterioare, își mențin aplicabilitatea în măsura în care dispoziţiile acestora nu contravin măsurilor stabilite în anexele nr. 1-3 la prezenta hotărâre.

PRIM-MINISTRU

LUDOVIC ORBAN

Partajează această știre

Lasă un răspuns