Sprijin de la stat pentru HoReCa în 2021

Anul nou vine cu speranţă pentru HoReCa. În sfărşit, s-a publicat ordonanţa de urgenţă care le dă o gură de aer celor din industra ospitalităţii. Antreprenorii vor fi scutiţi de impozite până în martie şi vor primi granturi cu valoarea de 20% din cifra de afaceri din 2019.

Ordonanța de urgență care prevede acordarea de ajutoare de stat pentru firmele din domeniul horeca (cazare, agenții de turism, restaurante) afectate de restricțiile din perioada pandemiei a fost publicată în această seară în Monitorul Oficial.

OUG prevede ajutoare totale de 500 milioane euro (circa 2,4 miliarde de lei) pentru sectorul Horeca până la 30 iunie 2021. Actul inițiat de Ministerul Economiei prevede că firmele din domeniu pot primi de la bugetul de stat 20% din diferența de cifră de afaceri între 2019 și 2020, ca un ajutor pentru a trece peste dificultățile din pandemie.

Valoarea maximă a ajutorului de stat pe care îl poate primi o companie este de 800.000 de euro, iar beneficiarii nu pot fi în insolvență.

Numărul estimat de beneficiari este de 73.211.

Firmele interesate trebuie să acceseze site-ul Ministerului Economiei, unde va exista un sistem informatic dedicat.

Forma ajutorului acordat de stat

Art. 2.(1) Ajutorul se acordă beneficiarilor sub forma unor granturi în vederea acoperirii parțiale a pierderii din cifra de afaceri sau din rulaj, în cazul agențiilor de turism, rezultată din desfășurarea activităților aferente codurilor CAEN enumerate la art. 3 alin. (2), suferită în anul 2020, comparativ cu anul 2019, în cuantum de 20%.

(2) Valoarea maximă a ajutorului de stat care poate fi acordată unui beneficiar prin prezenta schemă este de 800.000 euro/întreprindere. Cifrele utilizate trebuie să fie brute, şi anume înainte de deducerea impozitelor sau altor taxe.

(3) Cursul de schimb euro/leu pentru calcularea plafonului maxim de 800.000 euro/întreprindere este cursul Băncii Naționale a României valabil la data emiterii acordului de finanțare.

Capitolul III – Beneficiari

Art. 3. –   (1) Beneficiarii schemei de ajutor de stat sunt întreprinderile care îndeplinesc, la data depunerii cererii de finanțare, condițiile de eligibilitate prevăzute în schema de ajutor de stat, inclusiv cele impuse de legislația în domeniul ajutoarelor de stat.

(2) Beneficiarii prezentei scheme sunt agenții de turism licențiate care desfășoară activități conform codurilor CAEN 7911, 7912, 7990, structuri de primire turistică cu funcțiuni de cazare clasificate, care desfășoară activități conform codurilor CAEN 5510, 5520, 5530, 5590, structuri de alimentație, care desfășoară activități conform codurilor CAEN 5610, 5621, 5629, 5630, care sunt înregistrate în scopuri fiscale pe teritoriul României.

(3) Întreprinderile beneficiare trebuie să nu fi fost întreprinderi în dificultate, în sensul definiției de la art. 1 alin (3), dar s-au confruntat cu dificultăți sau au intrat în dificultate ulterior, din cauza pandemiei de COVID-19.

(4) Prin derogare de la cele de mai sus, ajutorul se poate acorda microîntreprinderilor sau întreprinderilor mici (în sensul anexei I la Regulamentul general de exceptare pe categorii de ajutoare) care se aflau deja în dificultate la 31 decembrie 2019, cu condiția să nu facă obiectul unei proceduri colective de insolvență în temeiul legislației naționale și să nu fi primit ajutor pentru salvare sau ajutor pentru restructurare.

(5) Pentru a putea beneficia de ajutor este necesar ca, la momentul acordării ajutorului în temeiul prezentei ordonanțe de urgență, operatorii economici prevăzuți la alin. (4) care au primit ajutor de salvare trebuie să fi rambursat împrumutul sau să fi încetat garanția, iar operatorii economici care au primit ajutor pentru restructurare, trebuie să nu mai facă obiectul unui plan de restructurare.

(6) Beneficiarii nu fac obiectul unui unei decizii emise de către Comisia Europeană / alt furnizor de ajutor de stat/Consiliul Concurenței de recuperare a unui ajutor de stat/de minimis sau, în cazul în care au făcut obiectul unei astfel de decizii, aceasta a fost deja executată și creanța integral recuperată, cu penalități aferente.

(7) Întreprinderile beneficiare trebuie să îndeplinească următoarele condiții pentru a fi eligibile:

  1. Nu au mai primit un alt ajutor conform secțiunii 3.1 din Comunicare, sau daca au primit, ajutorul primit însumat cu cel primit în baza prezentei scheme nu depășește 800.000 euro;

  2. Nu se află în insolvență la momentul înscrierii în cadrul schemei de ajutor de stat.

Cine poate beneficia de schema de ajutor de stat pentru HORECA

Prin schema de ajutor de stat se acordă ajutoare de stat unui număr estimat de 73.211 de beneficiari, dintre care 15.168 structuri de cazare, 52.583 structuri de alimentație și 5.460 agenții de turism.

Semnarea contractului de finanțare cu beneficiarul în cadrul schemei se va face până cel târziu la data de 30 iunie 2021, iar plata sumelor în 30 de zile, de la semnarea contractului de finanțare, dar nu mai târziu de 31 decembrie 2021, cu respectarea art. 1, alin. (2).

Cum se face înregistrarea firmelor în schema de sprijin pentru HORECA

Modalitatea de derulare a schemei

Înregistrarea pentru obținerea ajutorului de stat se realizează prin parcurgerea următoarelor etape de către solicitant:

  1. înregistrarea prin accesarea sistemului informatic dedicat acestui program și completarea formularului electronic de înscriere de către solicitant;

  2. depunerea declarației pe propria răspundere cu privire la ajutoarele de stat primite în baza Cadrului temporar pentru măsuri de ajutor de stat de sprijin a economiei în contextul actualei epidemii de Covid-19, ajutoarele de minimis, precum și cu ajutoarele care se încadrează în domeniul de aplicare a regulamentelor de exceptare pe categorii;

  3. depunerea declarației pe propria răspundere cu privire la faptul ca firma nu era în dificultate la 31 decembrie 2019, cu excepția microîntreprinderilor sau întreprinderilor mici care se aflau deja în dificultate la 31 decembrie 2019 și care au obligația îndeplinirii condițiilor de la art. 3 alin. (5);

  4. depunerea situațiilor financiare anuale;

  5. depunerea on-line a balanțelor de verificare lunare pentru urmărirea trasabilității plăților;

  6. depunerea on-line a raportărilor contabile semestriale;

  7. depunerea certificatului de atestare fiscală;

  8. depunerea declarației pe propria răspundere a beneficiarului, conform Recomandării Comisiei Europene nr. 4885 final din data de 14.07.2020 privind condiționarea acordării sprijinului financiar public de lipsa unei legături cu jurisdicțiile necooperante în scopuri fiscale condiționează acordarea sprijinului financiar de lipsa legăturilor intre jurisdicțiile necooperatiste, din care să rezulte îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții:

  9. ca nu este rezident în scopuri fiscale sau înmatriculat în temeiul legilor din jurisdicțiile care figurează pe lista Uniunii Europene a jurisdicțiilor necooperante în scopuri fiscale, ca nu este controlat, direct sau indirect, de către acționarii din jurisdicțiile care figurează pe lista Uniunii Europene a jurisdicțiilor necooperante, în funcție de beneficiarul real, astfel cum este definită în art. 3 punctul 6 din Directiva nr. 2015/849 a Parlamentului European și a Consiliului din 20 mai 2015 privind prevenirea utilizării sistemului financiar în scopul spălării banilor sau finanțării terorismului, de modificare a Regulamentului (UE) nr. 648/2012 al Parlamentului European și al Consiliului și de abrogare a Directivei 2005/60/CE a Parlamentului European și a Consiliului și a Directivei 2006/70/CE a Comisiei, ca nu controlează, direct sau indirect, filialele sau nu dețin unități permanente proprii în jurisdicțiile care figurează pe lista Uniunii Europene a jurisdicțiilor necooperante în scopuri fiscale si ca nu împarte dreptul de proprietate cu întreprinderile din jurisdicțiile care figurează pe lista Uniunii Europene a jurisdicțiilor necooperante în scopuri fiscale.

  10. primirea în aplicația informatică a mesajului de confirmare a înregistrării solicitării de acordare a ajutorului de stat. /www.alba24.ro

Partajează această știre

Lasă un răspuns