Solicitarea prefectului referitoare la aplicarea de către supermarket-urile din judeţ a prevederilor O.M.10.

Pentru a fi respectate prevederile art.2 al Ordonanței Militare nr.10 din 27 aprilie 2020 și ale prevederilor art.7 alin.(1) din Ordonanța Militara  nr.3 din 24 martie 2020 privind măsuri de prevenire a răspândirii COVID-19, prefectul județului Hunedoara, Vasilică Potecă, a trimis o solicitare managerilor tuturor supermarket-urilor din județul Hunedoara.

Conform documentului, operatorii economici care comercializează alimente și produse de strictă necesitate și care își desfășoară activitatea în condițiile dispuse prin ordonanțe militare în perioada stării de urgență își vor organiza programul de lucru pentru a facilita și a asigura, cu prioritate, accesul persoanelor de peste 65 de ani în intervalele orare 07.00-11.00 și 19.00-22.00.

Operatorii economici au obligaţia de a marca zona destinată accesului clienţilor şi suprafaţa de vânzare cu semne vizibile care să orienteze persoanele în respectarea unei distanţe de siguranţă de minimum 1,5 metri.

Prefectul județului Hunedoara solicită să fie luate toate măsurile necesare pentru punerea în aplicare a dispozițiilor din ordonanțele militare.

Partajează această știre

Lasă un răspuns