Activitățile de supraveghere și control al traficului, desfășurate de polițiști în cursul nopții de 9/10 martie a.c., au dus la depistarea în flagrant delict a unor conducători auto care au ales să încalce legislația rutieră. Ca urmare a infracțiunilor constatate, în două cazuri polițiștii au întocmit dosare penale pentru conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice, iar într-un alt caz pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
Polițiștii din cadrul Secției de Poliției Rurală Hunedoara au depistat în trafic, la data de 10 martie a.c., ora 00:40, un bărbat de 37 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe o stradă din municipiul Hunedoara. În urma testării șoferului cu aparatul alcooltest, a rezultat o valoare de 0,83 mg/l alcool în aerul expirat. Conducătorul auto, domiciliat în municipiul anterior menționat, a fost transportat la o unitate medicală, unde i-au fost recoltate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
•
Într-un alt caz, patrula de ordine publică din cadrul Poliției Municipiului Lupeni a oprit pe o stradă din oraș, la data de 10 martie a.c., în jurul orei 00.20, un autoturism la volanul căruia a fost identificat un bărbat de 27 de ani. Conducătorul auto, domiciliat în municipiul Lupeni, a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind 0,66 mg/l alcool pur în aerul expirat. Tânărul de 27 de ani a fost condus la spital în vederea recoltării de mostre biologice de sânge pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei.
În ambele cauze, cercetările sunt continuate de către polițiști în cadrul a două dosare penale distincte sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană aflată sub influența băuturilor alcoolice.
•
Tot în cursul nopții de 10 martie a.c., ora 04:45, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Ilia au oprit în trafic, pe DN 68 A, în comuna Lăpugiu de Jos, un autoturism condus de către un bărbat de 39 ani, domiciliat în comuna Corunca, judetul Mures. În urma verificărilor efectuate în bazele de date ale Poliției Române s-a constatat faptul că acesta nu figurează ca fiind deținător al unui permis de conducere. În cauză s-a întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
Polițiștii rutieri atrag atenția asupra pericolului pe care îl reprezintă conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau fără permis de conducere. Pentru a preveni accidentele și situațiile grave în trafic, transmitem câteva recomandări esențiale:
• Nu conduceți după ce ați consumat alcool
Chiar și o cantitate mică de alcool poate afecta reflexele, atenția și capacitatea de a lua decizii rapide. Dacă știți că veți consuma alcool la un eveniment, stabiliți din timp o modalitate sigură de a ajunge acasă. Dacă deja ați consumat băuturi alcoolice, apelați la un taxi, transport public sau rugați o persoană care nu a băut să conducă.
• Nu urcați la volan fără permis de conducere
Conducerea fără permis reprezintă infracțiune și pune în pericol atât viața șoferului, cât și pe cea a celorlalți participanți la trafic.
• Nu acceptați să fiți pasageri într-o mașină condusă de o persoană băută sau fără permis
Refuzați și încercați să convingeți persoana respectivă să nu conducă.






