Şoferi băuţi sau cu permisul suspendat, prinşi în trafic de poliţişti

• În data de 14.10.2021, în jurul orei 23:40, poliţiştii au oprit pentru control  pe DC56, la ieșirea din orașul Călan spre satul Grid autoturismul  condus de un tânăr de 25 de ani,  din Călan.În urma verificărilor în bazele de date, poliţiştii au  stabilit că cel aflat la volan nu figurează ca deținător de permis de conducere valabil pentru nicio categorie de autovehicule. Tânărul a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat o concentraţie de 0,37 mg/l, alcool pur în aerul expirat.

• La data de 14.10.2021, în jurul orei 23:40, poliţiştii din cadrul Poliției Stațiunii Geoagiu au observat, pe Calea Romanilor, din Geoagiu, un tânăr care se deplasa pe un motoscuter. Acesta, la vederea autospecialei de poliție, a încercat să evite întâlnirea cu poliţiştii, fugind prin albia râului Geoagiu. Tânărul în cauză – în vârstă de 29 de ani, din Geoagiu –  a fost prins de poliţişti  şi  testat cu aparatul etilotest, care a indicat valoarea de 1,01 mg/l, alcool pur în aerul expirat. Din verificările efectuate, poliţiştii au stabilit că tânărul nu este posesor de permis de conducere.   

• În data de 14.10.2021, în jurul orei 19:55, polițiștii Secției de Poliție Rurală Baru Mare au  identificat în trafic un bărbat de 41 de ani, din judeţul  Vrancea, care conducea un autoturism pe DN 66, sensul de mers Petroșani-Hațeg. Acestuia  i-a fost solicitată testarea cu aparatul etilotest, însă a refuzat, motiv pentru care a fost condus la Spitalul Orășenesc Hațeg, unde, de asemenea, a refuzat recoltarea de mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

• În data de 14.10.2021, în jurul orei 14:30, polițiștii Secției  de Poliție Rurală Baru au oprit în trafic un bărbat în vârstă  de 42 de ani, din comuna Pui, care conducea un  autoturism pe D.J. 667, în localitatea Râu Bărbat, fără a poseda permis de conducere. Totodată, aparatul etilotest a indicat, în cazul bărbatului, valoarea de 0,07 mg/l, alcool pur în aerul expirat, iar în urma verificărilor efectuate în bazele de date s-a constatat faptul că autoturismul avea termenul de valabilitate al inspecției tehnice periodice expirat din  anul 2018, iar  conducătorul auto nu a putut face dovada existenței unei polițe de răspundere civilă auto (R.C.A.), fapte pentru care s-a dispus sancționarea acestuia cu amendă conform O.U.G. nr. 195/2002 și aplicarea măsurilor complementare de reținere a certificatului de înmatriculare și a plăcuțelor de înmatriculare ale autovehiculului.     În cauzele prezentate, poliţiştii au  întocmit dosare de cercetare  penală.  

Partajează această știre

Lasă un răspuns