În data de 18 iulie, ora 15:29, Poliția Orașului Hațeg a fost sesizată prin SNUAU 112, despre faptul că, pe D.N. 66, în afara localităţii Bretea Streiului, un autoturism care circula haotic a părăsit partea carosabilă. Polițiștii deplasați la fața locului au constatat că, un bărbat, în vârstă de 62 de ani, din municipiul Vulcan, , în timp ce conducea un autoturism, pe D.N. 66, km.186 + 800 m, în afara localităţii Bretea Streiului, pe sensul de mers Simeria – Hațeg, a pierdut controlul autoturismului, părăsind partea carosabilă în partea dreapta și nu necesită îngrijiri medicale. Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul alcooltest, care a indicat o alcoolemie de 0,59 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la spital unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză, poliţiştii au întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
În data de 19 iulie 2021, o femeie în vârstă de 40 de ani, din municipiul Deva, în timp ce conducea un autoturism, pe DN 66 , din direcţia DN66 Călan spre Deva, în localitatea Batiz, judeţul Hunedoara, într-o curbă deosebit de periculoasă la stânga, a pierdut controlul asupra autoturismului și a intrat în impact cu gardul de beton din dreptul unui imobil amplasat pe marginea drumului pe sensul său de mers.
În urma accidentului rutier au rezultat doar pagube materiale, fără victime omenești.
Deoarece conducătoarea auto, emana halenă alcoolică a fost condusă la spital, pentru recoltarea de probe biologice, unde a fost testată cu aparatul alcooltest, care a indicat valoarea de 0,84 mg/L vapori de alcool în aerul expirat.
În cauză, poliţiştii au întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.