Social.

Social.

Vălişoara: Investiţii la şcoala din comună

Educaţia elevilor reprezintă un obiectiv important pentru administraţia locală din comuna Vălişoara, iar acest deziderat este susţinut prin modul în care Primăria a înţeles să sprijine şcoala din localitate. Pentru debutul acestui an şcolar au fost alocate fonduri de la bugetul local, astfel că s-a reuşit efectuarea unor lucrări de

Citește mai mult »

Modificări importante aduse Codului muncii

În vederea combaterii unor aspecte negative din sfera relaţiilor de muncă observate de-a lungul timpului în controalele efectuate în teren de către inspectorii de muncă, la iniţiativa Ministerului Muncii s-au adus o serie de modificări Codului muncii. Astfel, s-au publicat în Monitorul Oficial ultimele modificări aduse acestui act normativ ce

Citește mai mult »

DAS Deva suspendă programul de lucru cu publicul

Direcția de Asistență Socială Deva aduce la cunoștința cetățenilor suspendarea programului de lucru cu publicul – până în data de 15 octombrie 2021. Măsura a fost luată în conformitate cu prevederile Hotărârii nr. 141/04.10.2021 a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Hunedoara privind stabilirea unor măsuri de diminuare a impactului

Citește mai mult »

Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice, sărbătorită la Hunedoara

Centrul Social Multifuncțional pentru Persoane Vârstnice și Unitatea de Asistență Medico-Socială “Părintele Arsenie Boca” au sărbătorit astăzi, ca în fiecare an de 1 Octombrie, Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice. Personalul celor două unități aflate în subordinea Primăriei municipiului Hunedoara a fost și astăzi alături de beneficiari, așa cum este în

Citește mai mult »

A fost semnat contractul de furnizare a produselor stomatologice pentru cabinetele școlare

Direcția de Asistență Socială Deva a semnat, miercuri, 29 septembrie 2021, contractul pentru furnizarea de produse stomatologice necesare bunei funcționări a cabinetelor școlare de medicină dentară din municipiu. Obiectul contractului: furnizarea de produse stomatologice. Valoarea contractului: 3.004,98 lei (fără TVA). Prețul contractului este ferm – nu va suferi actualizări sau

Citește mai mult »

Caută articol

Arhivă articole