Siropurile de tuse: cum le preparăm şi cum le utilizăm

Sunt binevenite, mai alest atunci când, în urma unei răceli, tusea rămâne și parcă nu se mai dă plecată. Putem scăpa de ea cu ajutorul siropurilor naturale,  care se prepară ușor, cu eficență maximă. Cum le preparăm, vom vedea în cele ce urmează:

Siropul indian

Ajută la tratarea  multe probleme de sănătate, datorită proprietăților sale antifungice, antibacteriene, antioxidante. Ingrediente: 1/4 de linguriță de miere, 1/4 de linguriță de pulbere de lemn dulce și 1/4 de linguriță de scorțișoară, cu o cană cu apă. Din siropul obținut se câte o cană, d e  de două ori pe zi. Ingredientele sale fluidizează secrețiile bronșice, inducând o stare de bine întregului organism. Acest remediu nu este indicat copiilor.

Sirop de ridichie neagră

Are proprietăţi antiscorbutice, antialergice și antitusive. Este recomandat în special copiilor şi se prepară astfel:

Ridichea se spală bine şi în locul unde au fost frunzele, se taie un capac. Se scobeşte în interior, iar în scobitură se pun câteva linguri de miere. Se lasă la macerat peste noapte, timp în care ridichea îşi va lăsa sucul, rezultând astfel un sirop consistent. Din acest sirop se iau două-trei linguriţe pe zi.

Siropul de hrean

O rădăcină de hrean se dă pe răzătoare, apoi se amestecă bine cu patru linguri de miere. După ce compoziţia s-a omogenizat, se lasă la macerat câteva minute. Se strecoară apoi printr-un săculeţ de tifon, presâdu-se bine conţinutul. Hreanul stors se pune la fiert cu puţină apă, (cât să-l acopere) timp de cinci minute. Când s-a răcorit fiertura se strecoară şi se amestecă bine cu siropul crud.

Siropul de ghimbir

Calmează tusea seacă și ajută la expectorație, în cazul tusei productive. Acționează ca un antioxidant puternic, care stimulează și sistemul imunitar. Ingrediente: o rădăcină de ghimbir, miere, două lămâi, o cană cu apă. După cecojire, bucata de ghimbir se taie în bucățele. Coaja lămâilor se rade, iar într-o oală mai mică, se toarnă o cană cu apă, la care se adaugă bucățelele de ghimbir și două lingurițe de coajă de lămâie. Apa se pune la fiert, la foc mic, timp de cinci minute, după care se strecoară și se lasă să se răcească. Într-o crăticioară se încălzește o cană de miere, în baie de abur, dar nu se lasă la fiert. Mierea se amestecă bine cu ghimbirul fiert și răcit, apoi la compoziție se adaugă sucul celor două lămâi. Compoziția se lasă la foc mic, care se amestecă timp de câteva minute. Siropul obținut se toarnă într-un borcan din sticlă. Adulților li se pot administra una-două lingurițe de sirop de ghimbir, la patru ore.

Siropul de ceapă

Are efecte antioxidante, antiinflamatorii şi descongestionează tractul respirator. Este bogat în uleiuri eterice puternic mirositoare, acizi şi vitamine. Are un conţinut ridicat de sulf, ceea ce stimulează metabolismul şi transformă consumul de ceapă într-un scut împotriva cancerului.

Ingrediente: o ceapă mare tocată, 2/3 ceaşcă de miere, o linguriţă de cuişoare uscate, o linguriţă de ghimbir, zeama de la o jumătate de lămâie, un vârf de cuţit de piper.

Se toacă ceapa şi se amestecă bine cu mierea, o linguriţă de cuişoare, o linguriţă de ghimbir, un vârf de cuţit de piper şi zeama de la o jumătate de lămâie. Ingredientele se amestecă bine şi se pun  la fiert, la foc mic. Siropul se fierbe 20-30 de minute, amestecându-se din când în când. Siropul obţinut se păstrează la frigider trei zile, într-un vas de sticlă. Se ia câte o linguriţă dimineaţa şi una seara. După administrare, nu se consumă nimic, timp de 30 de minute.

Important!

Dacă se elimină piperul, siropul poate fi administrat şi copiilor.

Siropul de ceapă se mai poate prepara astfel: se toacă mărunt 100 g ceapă şi se pune la fiert în 200 ml de apă, timp de zece minute. După acest interval, siropul se strecoară şi se amestecă apoi cu două linguri de miere. Se pune din nou la fiert, până se obţine un preparat mai gros. Se iau între două şi şase linguri pe zi.

O altă reţetă

Propune realizarea unui decoct cu următoarele ingrediente: două cepe cu coajă, tăiate mărunt şi trei nuci zdrobite. Ceapa şi nucile se fierb împreună, într-un litru de apă, timp de 10-15 minute, la foc mic. Când se răceşte, decoctul se îndulceşte cu miere de albine şi se be ape parcursul unei zile.

Siropul de usturoi cu lămâie

Are efect antiviral, antibacterian descongestionând căile respiratorii. Nu este recomandat diabeticilor !

Ingrediente: o căpăţână de usturoi, un litru de apă plată, sucul de la o jumătate de lămâie şi două linguri de miere. Căţeii de usturoi se fierb timp de 20 de minute în apă, până se obţine o jumătate de litru de decoct. Peste decoct se toarnă zeama de lămâie şi se mai lasă la foc două minute. După ce siropul se răceşte, se adaugă mierea. Se ia câte o înghiţitură dimineaţa, la prânz şi seara, timp de şapte zile.

Sirop de pătlagină şi miere

Siropul poate fi consumat de oricine, cu excepţia persoanelor bolnave de diabet. Este antifebril, un bun expectorant, un puternic remediu împotriva tusei şi se preparăîn felul următor: într-un borcan se aşează straturi alternative de pătlagină şi miere, lăsându-se la macerat. Când siropul s-a lăsat pe fundul borcanului, se sterilizează: borcanul se pune într-un vas cu apă (pe un prosop) şi se fierbe o jumătate de oră după ce a dat în clocot. Se păstrează la frigider, într-o sticlă de culoare închisă. Din siropul obţinut, adulţii iau câte o lingură, de trei ori pe zi, iar copiii o linguriţă.

Sirop de lămâie

Lămâia se pune la fiert într-un vas cu apă, timp de zece minute, apoi se stoarce sucul. Peste sucul de lămâie se toarnă miere de albine şi se amestecă bine, până la omogenizare. Se ia câte o linguriţă de sirop după fiecare masă şi înainte de culcare. Dacă tusea se înteţeşte, se poate administra mai des.

Sirop de morcovi

Se iau trei-matru morcovi, se spală, se curăţă şi se taie rondele subţiri. Rondelele se pun într-o farfurie adâncă şi se acoperă cu zahăr pudră. Se lasă de seara până dimineaţa şi din siropu obţinut se iau trei-patru linguriţe pe zi.

Sirop de bere

Pentru obţinerea siropului de bere se amestecă 250 ml de bere cu trei linguriţe de tinctură de mentă şi două ceşcuţe cu miere polifloră. Ingredientele se pun într-un vas, la foc mic şi se lasă să dea câteva clocote. Din siropul obţinut se iau trei linguri pe zi.

Siropul de praz

Tulpina de praz se pune la fiert în apă, cât să fie acoperită. După ce se înmoaie bine, prazul se scoate din apă, iar după ce decoctul s-a mai răcorit, se adaugă două linguri de miere. Prazul fiert se zdrobeşte şi se amestecă cu lichidul. Din acest sirop se ia câte o lingură, de fiecare dată când tusea se înteţeşte.

Siropul de cătină

Are un conţinut bogat de vitamina C, fiind un şi un puternic antioxidant. Boabele de cătină, curăţate şi zdrobite, se aşează într-un vas de sticlă sau de porţelan. Deasupra se toarnă miere naturală, astfel încât să acopere boabele. Vasul se lasă la frigider o săptămână, timp în care, preparatul se amestecă din când în când. Se iau câte şase linguri de sirop pe zi.

https://clicksanatate.ro, www.sanatate.ro

 

Partajează această știre

Lasă un răspuns