SICO-HD – Servicii Integrate pentru COmunitatea marginalizată din municipiul Hunedoara

În perioada 22 aprilie 2021 – 21 aprilie 2023, Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Hunedoara în parteneriat cu Asociaţia non profit L&C Consulting şi Asociaţia Pentru Hunedoara Noastră, derulează proiectul SICO-HD – Servicii Integrate pentru COmunitatea marginalizată din municipiul Hunedoara – ID 148658.

Obiectivul general al proiectului: furnizarea sprijinului necesar comunităţilor marginalizate din municipiul Hunedoara (romă și non-romă), pentru reducerea numărului de persoane aflate în risc de sărăcie și excluziune socială si depaşirea situaţiei de vulnerabilitate a cel puţin 3 comunităţi, prin implementarea de măsuri/ operațiuni integrate în contextul mecanismului de DLRC, ce privesc furnizarea serviciilor de ocupare în conformitate cu prevederile Legii 76/2002, şi a serviciilor sociale în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 867/2015, pentru cel puţin 720 persoane, intervenţie materializată pe perioada a 24 luni.

Apelul de proiect a fost lansat prin intermediul GAL Urban Corvinia Hunedoara având ca scop atragerea unei finanţări din FSE prin POCU 2014-2020, pentru furnizarea sprijinului necesar comunităţilor marginalizate din municipiul Hunedoara (romă și non-romă), pentru reducerea numărului de persoane aflate în risc de sărăcie și excluziune socială.

Grup ţintă este format din 720 persoane care au domiciliul într-una din cele 9 Zone Urbane Marginalizate de pe teritoriul municipiului Hunedoara, persoane care:

➢ au domiciliul/ locuiesc (sunt rezidente) în teritoriul acoperit de SDL. Persoanele din comunitățile marginalizate aflate în risc de sărăcie sau excluziune socială care nu au acte de identitate, dar locuiesc în acest teritoriu vor reprezenta grup țintă eligibil dacă se constată că locuiesc în comunitatea marginalizată aflată în risc de sărăcie sau excluziune socială.

➢ sunt în risc de sărăcie sau excluziune socială, prin încadrarea într-una din categoriile de mai jos:

(a) în risc de sărăcie – persoane care au un venit disponibil echivalat situat sub pragul riscului de sărăcie, care este stabilit la 60% din media la nivel național a venitului disponibil.

(b) se confruntă cu o deprivare materială severă, dispun de condiții de trai extrem de limitate din cauzalipsei resurselor

(c) trăiesc în gospodării cu o intensitate extrem de redusă a muncii – adulți cu vârsta între 18-59 ani,care au lucrat în anul anterior mai puțin de 20% din potențialul lor total.

Persoanaele din grupul ţinta, aflate în risc de sărăcie sau excluziune socială, pot fi încadrate în una din următoarele categorii: persoane adulte șomere sau inactive; persoane care nu au acte de identitate; persoane cu dizabilități; tinerii care au părăsit instituțiile de tip rezidențial; adulți cu unul sau mai mulți copii în sistemul de protecție specială; părinți/ tutori/ îngrijitori informali ai antepreșcolarilor/preșcolarilor/elevilor cu risc de părăsire timpurie a școlii.

Persoanele din grupul ţintă vor primi servicii integrate, personalizate, focusate pe nevoile reale ale fiecarui beneficiar. Prin servicii integrate se înțegele faptul că cei 720 membrii ai grupului țintă beneficiază de minim un serviciu din fiecare dintre cele 2 domenii de mai jos, respectiv:

– domeniul ocupării forței de muncă: sprijin pentru accesul și/sau menținerea pe piața muncii (informare si consiliere profesională, medierea muncii, formare profesională); susținerea antreprenoriatului în cadrul comunității, inclusiv a ocupării pe cont-propriu;

– domeniul serviciilor sociale: Centrul de Zi de integrare si reintegrare sociala pentru persoanele aparţinând comunităţilor marginalizate de pe teritoriul municipiului Hunedoara (asistenta sociala, consiliere psihologica, consiliere juridica, promovarea principiilor egalitatii de sanse si nediscriminarii).

În urma participarii la activitatile proiectului, persoanele din grupul ţintă vor dobândi un nivel de calificare care să le asigure integrarea profesională pe piaţa muncii:persoane din comunitățile marginalizate aflate în risc de sărăcie sau excluziune socială care dobândesc o calificare la încetarea calității de participant – 330 persoane.

Urmărim astfel reinserţia pe piaţa muncii a unui procent de peste 25% din participantii la activităţile proiectului: persoane din comunitățile marginalizate aflate în risc de sărăcie sau excluziune socială care au un loc de muncă, inclusiv cele care desfășoară o activitate independentă, la încetarea calității de participant – 180 persoane.

Proiectul este cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Capital Uman 2014-2020, Axa Prioritară 5–“Dezvoltare locală plasată sub responsabilitatea comunității”şi are o valoare totală de 4.245.327,92lei.

          Pentru informaţii suplimentare vă rugăm să ne contactaţi:

          Telefon 0254216151, e-mail [email protected]

Partajează această știre

Lasă un răspuns