Sezonul de schi din acest an ar putea fi deschis oficial la acest sfârşit de săptămână, anunţă administratorii pârtiilor din staţiunea Straja. Iniţial, deschiderea era programată cu ocazia Zilei Naţionale, însă vremea nefavorabilă şi ploaia au distrus o parte din stratul de zăpadă pregătit de administratorii pârtiilor încă de la jumătatea lunii noiembrie.
„Am pornit tunurile de zăpadă artificială încă din 18 noiembrie şi pe pârtii s-a adunat un strat de aproximativ 20 de centimetri. Din păcate, la începutul acestei săptămâni, luni, a plouat foarte mult, iar stratul de zăpadă a fost compromis. Pe unele pârtii sunt porţiuni în care zăpada a fost spulberată de vântul puternic”, a declarat cabanierul Emil Părău, administratorul mai multor pârtii din Straja.
De la jumătatea acestei săptămâni, în Straja a nins uşor, dar, din păcate, vântul a suflat cu putere, ceea ce a făcut ca zăpada să fie spulberată din mai multe locuri de pe pârtii.
Dacă temperaturile se vor menţine negative şi vântul se va domoli, atunci administratorii pârtiilor vor putea porni 20 de tunuri de zăpadă pentru refacerea mai multor zone de schi. În acest fel, sâmbătă sau duminică ar fi posibil să se schieze pe pârtiile Constantinescu şi Platoul Soarelui, a menţionat Părău.