Primăria Municipiului Deva premiază și în acest an cuplurile care aniversează ”Nunta de Aur”.
Pentru a intra în posesia premiului de 500 de lei și a Diplomei de fidelitate, familiile care împlinesc 50 de ani de căsătorie anul acesta și au domiciliul în municipiul Deva sau în localitățile aparținătoare trebuie să depună o cerere la Direcția Publică Locală de Evidența Persoanelor și Stare Civilă Deva (Bulevardul 1 Decembrie 1918, nr. 12, etajul I), împreună cu copii după actele de identitate și certificatul de căsătorie, până în data de 11 mai 2020.
Familiile care sărbătoresc anul acesta ”Nunta de Aur” vor fi premiate în data de 15 mai 2020, de Primarul Municipiului Deva, Nicolae-Florin Oancea. Evenimentul va avea loc de Ziua Internațională a Familiei, pentru a accentua impactul pe care valorile familiei îl au asupra societății.
Fondurile destinate premierii devenilor care împlinesc 50 de ani de căsătorie sunt alocate din bugetul local și au fost aprobate prin Hotărârea Consiliului Local nr. 107/2017.
Informații suplimentare se pot obține la numărul de telefon 0254.216.718, în zilele de luni, marți, joi și vineri – între orele 8:30-16:30 sau miercuri – între 8:30-18:30.
Până în prezent, 27 de cupluri care aniversează ”Nunta de Aur” în 2020 au depus cereri pentru a intra în posesia premiului oferit de municipalitate.