Selecție genetică de top pentru zimbrii liberi din Banatul Montan

13 exemplare de zimbru au ajuns joi, 13 mai în Măgura Zimbrilor, Armeniș tocmai din Germania. Fiecare zimbru este valoros din punct de vedere genetic și este ales cu multă atenție de specialiști pentru a fi translocat și eliberat în acest habitat optim, Situl Natura 2000 Munții Țarcu.

Rewilding Europe și WWF România care coordonează proiectul de resălbătire încă din 2014 trec zimbrii printr-un process complex de selecție care asigură diversitatea genetică a generațiilor viitoare.

„Cunoaștem arborele genealogic al fiecărui zimbru care este transportat. Spre exemplu, zimbrii care au ajuns acum provin din 9 rezervații și au petrecut aroape un an împreună pentru a forma grupuri sociale non-habituate cu prezența oamenilor în două rezervații: 10 exemplare în rezervația Springe și 3 în rezervația Donaumoos”, spune Alexandra Sallay-Moșoi, Manager Tehnic în Proiectul LIFE Re-Bison, WWF Romania. „Lucrăm cu peste 16 centre de reproduce și rezervații din Europa și ne consultăm cu numeroși specialiști pentru a identifica exemplarele de zimbru potrivite pentru a se alătura grupurilor aflate deja în libertate”, mai adaugă Alexandra.
 Obiectivul proiectului este de a crea o populație viabilă care se reproduce în sălbăticie și sprijină biodiversitatea zonei, dar reprezintă și o valoare culturală, un simbol care a permis oamenilor din comunități să redescopere frumusețea naturii care îi înconjoară, și să își dezvolte activități antreprenoriale bazate pe experiențe în natură.

Partajează această știre

Lasă un răspuns