Prefectul județului Hunedoara, Vasilică Potecă, a emis astăzi un Ordin potrivit căruia se reia activitatea cu publicul la Compartimentul înmatriculări provizorii (numere roșii) din cadrul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatricularea Autovehiculelor- Hunedoara.
Conform documentului, reluarea activității se va face începând cu data de 29 aprilie 2020, cu respectarea tuturor măsurilor necesare pentru prevenirea răspândirii îmbolnăvirilor cu COVID 19.
Activitatea cu publicul se va desfășura de luni până joi, între orele 08.30 – 15.00 iar vineri între orele 08.30 – 13.00. Programările se fac online, accesând site-ul Instituției Prefectului – Județul Hunedoara, secțiunea „PERMISE AUTO ȘI ÎNMATRICULĂRI”, subsecțiunea „programare online”.