Autoritățile au pus la bătaie peste o sută de milioane de lei.
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), prin Centrele Judeţene, a început plata aferentă ajutorului de stat pentru reducerea accizei la motorina utilizată în agricultură, pentru cantităţile de motorină utilizate în primul trimestru din 2019, suma plătită fiind de peste 129 de milioane de lei, informează APIA.
„Suma totală plătită este de 129.202.357 lei pentru un număr de 12.783 beneficiari şi o cantitate de motorină totală determinată de 68.153.562,725 litri”, precizează APIA.
Valoarea accizei la motorină pentru anul 2019 este de 1,8959 lei/litru.
Pentru sectorul vegetal, valoarea ajutorului de stat este de 115,763 milioane lei, pentru cel zootehnic de 13,436 milioane lei şi pentru cel de îmbunătăţiri funciare de 2.550 lei./www.capital.ro