Administrația public locală din comuna Bistra a finalizat pregătirile pentru noul an școlar, asigurând condiții optime pentru elevi și preșcolari.
Școala Gimnazială „Nicodim Ganea” din Bistra, Școala Primară din satul Ciuldești și grădinițele din comună au beneficiat de o serie de lucrări de reparații și întreținere pentru a începe anul școlar în cele mai bune condiții.
Investiții pentru un mediu educațional modern
Pe lista de investiții realizate se regăsesc lucrări de reparații curente, curățenie și igienizare la toate unitățile de învățământ din comună:
- Școala Primară Ciuldești: lucrări de reparații curente, curățenie și igienizare;
- Școala Gimnazială „Nicodim Ganea” Bistra Centru: lucrări de reparații curente, curățenie și igienizare;
- Grădinița cu Program Normal Ciuldești: lucrări de reparații curente, curățenie și igienizare;
- Grădinița cu Program Normal Gârde: zugrăveli, curățenie și igienizare;
- Grădinița cu Program Normal Bistra: reparații curente, curățenie și igienizare.
În plus, s-au efectuat lucrări de reparații a mobilierului școlar acolo unde a fost necesar. Administrația locală a asigurat, de asemenea, combustibilul solid necesar încălzirii sălilor de clasă pentru perioada anotimpului rece, în proporție de 100%.
Buget alocat pentru educație
Pentru a susține toate aceste lucrări și pentru a asigura buna funcționare a școlilor, Primăria Bistra a alocat peste 425.000 lei din bugetul local pentru anul 2024. Pe lângă lucrările de întreținere și reparații, lista de investiții include și proiectul de „Reabilitare magazine lemne” la Școala Gimnazială „Nicodim Ganea” Bistra, în valoare de 92.000 lei.
Angajament pentru educație
Primarul comunei Bistra, Traian Gligor, a subliniat importanța acestor investiții pentru comunitate: „Am pregătit școlile și grădinițele din comuna noastră pentru noul an școlar care va începe pe data de 9 septembrie. Dorim ca elevii noștri să beneficieze de toate condițiile aferente unui proces educațional modern și de calitate pentru a performa. Viitorul unei comunități și al societății noastre depinde de educație. Copiii sunt cea mai importantă investiție a noastră.”
În anul școlar 2024-2025, în comuna Bistra sunt înscriși 265 de elevi și 75 de preșcolari, care vor beneficia de condiții optime pentru a-și desfășura activitatea educațională.
Aceste măsuri demonstrează preocuparea continuă a administrației locale pentru educație și pentru asigurarea unui mediu propice dezvoltării tinerelor generații.