Schimbările climatice au efecte majore asupra producţiei de miere

Producţia de miere realizată în acest an de apicultorii din judeţul Hunedoara a fost cea mai slabă din ultimele trei decenii, vremea capricioasă şi schimbările climatice fiind principalii factori care au condus spre acest rezultat, apreciază reprezentanţii Asociaţiei Crescătorilor de Albine (ACA) Hunedoara.

Potrivit acestora, culesul la florile de salcâm a fost aproape inexistent, iar atunci când a venit vremea pentru florile de tei sau pentru floarea soarelui familiile de albine au fost foarte slabe. Unele familii de albine, lipsite de o supraveghere atentă, au murit, în plină vară, din lipsa hranei.

„Lucrez în domeniul apiculturii de aproape 30 – 40 de ani şi pot spune că un an atât de prost din punct de vedere al recoltelor nu am mai întâlnit. Tot anul a fost slab. Putem spune că recolta la salcâm a fost calamitată total şi până la culesul la florile de tei şi floarea soarelui a trebui să hrănim familiile de albine, în plină vară. Familiile de albine au slăbit foarte mult, iar la tei şi floarea soarelui nu a mai avut cine să culeagă nectarul”, spune vicepreşedintele Asociaţiei Crescătorilor de Albine (ACA) Hunedoara, Tiberiu Iosif Korb.

În opinia acestuia, principalul motiv pentru care s-a ajuns în situaţia de criză îl reprezintă schimbările climatice, acestea manifestându-se deja de câţiva ani.

„Este un semnal de alarmă pentru că avem probleme de câţiva ani, mai ales la florile de salcâm. Este foarte clar că s-a schimbat clima. Pentru secreţia de nectar o floare are nevoie, în principal, de o temperatură adecvată, umiditate, presiune atmosferică. Dacă nu sunt îndeplinite aceste condiţii, florile nu secretă nectar. Tare mă tem că anii care vin vor semăna cu acesta”, a arătat reprezentantul apicultorilor hunedoreni.

În opinia sa, statul trebuie să-i sprijine pe apicultori, în aşa fel încât aceştia să-şi poată acoperi pagubele şi să-şi refacă familiile de albine.

Anul acesta a fost acordat un ajutor de minimis în valoare de 25 de lei pentru o familie de albine, însă el nu compensează pierderile decât într-o mică parte, susţine Iosif Korb.

„Cheltuiala apicultorilor este mult mai mare. De exemplu, să te deplasezi, în pastoral, cu familiile de albine din judeţul Hunedoara până în Mehedinţi, Dolj, Gorj, costă foarte mult şi e ca la ‘Loz în plic’: omul cheltuieşte, dar nu ştie dacă scoate ceva bani. În anul acesta nu au scos nimic”, apreciază vicepreşedintele ACA Hunedoara.

El a arătat că un exemplu de sprijin ar putea fi luat din urmă cu mai mulţi ani, când stuparii plăteau transportul albinelor, biostimulatorii sau zahărul pentru hrana stupilor la o jumătate de preţ.

Partajează această știre

Lasă un răspuns