Schimbare pe certificatele digitale Covid, pentru a permite marcarea dozei booster de vaccin

Serviciul de Telecomunicaţii Speciale a adaptat sistemul informatic de eliberare a certificatelor digitale Covid la noile norme de codificare, care permit marcarea dozei booster.

 Noul cadru de reglementare european va asigura, în mod unitar, în toate ţările, diferenţierea între certificatele care atestă vaccinarea cu seria primară completă şi certificatele emise în urma unei doze de rapel sau booster.

Practic, începând din 24 decembrie, se schimbă marcajul pentru diferenţierea dozelor suplimentare de rapel pe certificatele digitale emise celor care au facut vaccinul monodoză Johnson  & Johnson.

Acestor persoane li se recomandă să îşi genereze un nou certificat digital pe platforma STS. Pe noul lor certificat va apărea 2/1 la secțiunea privind numărul dintr-o serie de vaccinări sau doze și numărul total de doze din serie.

În cazul celor vaccinati cu două doze plus booster, va fi trecut 3/3.  

Până pe 24 decembrie, în ţara noastră au fost generate 10,5 milioane de certificate digitale, prin intermediul platformei dezvoltate de STS.

Peste 90% sunt certificate de vaccinare împotriva COVID-19. /www.europafm.ro

Partajează această știre

Lasă un răspuns