Anul acesta se împlinesc 147 de ani de la trecerea la cele veșnice a „Crăișorului Munților”, eroul național Avram Iancu, și cu acest prilej, ca în fiecare an, în localitatea Țebea au fost organizate „Sărbătorile naționale”.
Astfel, duminică, 8 septembrie 2019, zi în care s-a prăznuit Nașterea Maicii Domnului, în biserica parohiei Țebea, cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, a fost săvârșită Sfânta Liturghie de către Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, împreună cu Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Aradului, alături de un sobor de preoți și diaconi.
După Sfânta Liturghie a urmat slujba Parastasului la mormântul eroului național Avram Iancu, săvârșită de către soborul slujitor în prezența a numeroase oficialități, personalități politice și credincioși veniți să ia parte la acest eveniment de renume național.
Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul a rostit un cuvânt de învățătură despre importanța praznicului din această zi, spunând că Fecioara Maria, fiind rod al harului, rugăciunii și lacrimilor Sfinților Părinți Ioachim și Ana, s-a deschis spre infinitul dumnezeiesc, purtând în ființa și brațele ei pe Cel necuprins, prin Care s-a zidit universul. De la „Maica Luminii” învățăm să umblăm pe calea vieții în lumina învățăturii Fiului lui Dumnezeu. În continuare Preasfinția Sa a vorbit despre faptele de vitejie ale eroului național Avram Iancu și despre îndemnurile lăsate de acesta, dar și de bunicii și părinții noștri, de a ne iubi familia, țara și credința, de a ne jertfi pe altarul țării și pe altarul credinței strămoșești.
Manifestările de la Țebea au continuat cu depunerea de coroane la mormântul eroului Avram Iancu și apoi cu un spectacol de folclor./www.episcopiadevei.ro