Cea de-a cincisprezecea ediție a Săptămânii Prevenirii Criminalității, se desfăşoară în perioada 3-7 iunie 2019, la nivel național.
În cadrul evenimentelor organizate, polițiștii vor prezenta informații în domeniul prevenirii victimizării și delincvenței juvenile, a prevenirii infracțiunilor contra patrimoniului sau prevenirii violenței domestice, precum și metodele prin care cetățenii pot fi în siguranță, oriunde aleg să-și petreacă timpul.
Alături de parteneri din diverse domenii: autorităţi locale, unităţi de învăţământ, societăţi comerciale, organizaţii neguvernamentale, instituţii guvernamentale și mass-media, polițiștii vor participa la dezbateri pe teme de interes (delincvenţa juvenilă, victimizarea minorilor, consumul de droguri, traficul de persoane, siguranţa în mediul on-line, infracţiunile contra patrimoniului, infracţiunile comise cu violenţă și siguranţa rutieră).
Evenimentul maraton va cuprinde următoarele teme:
- 03 iunie – prevenirea victimizării minorilor,
- 04 iunie – prevenirea violenței domestice,
- 05 iunie – prevenirea delincvenței juvenile,
- 06 iunie – prevenirea infracțiunilor contra patrimoniului,
- 07 iunie – siguranța rutieră.
În județul Hunedoara, cele 5 zile ale evenimentului-maraton va avea următorul calendar:
Ziua I: 03.06.2019 (luni) Prevenirea victimizării minorilor
ora 11.00 – în municipiul Deva, la sediul Inspectoratului Școlar Județean Hunedoara, în Sala Spiru Haret, polițiștii de prevenire a criminalității au organizat o activitate de premiere a elevilor de clasa I din cele 8 școli din municipiul Deva înscrise, participanți în cadrul proiectului național ”ȘCOALA SIGURANȚEI TEDI”, ediția a IV-a, proiect de prevenire a victimizării minorilor de vârstă școlară mică (6-7 ani), a elevilor de clasa I, pregătindu-i pentru viață, prin învățarea metodelor eficiente de reacție și protecție, atunci când sunt singuri acasă, pe stradă, la locurile de joacă, în parc, în excursii sau în mediul on-line.
Polițistul Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii (C.A.P.C.) a prezentat metode de reacție și protecție pentru minori, în cazul în care se vor găsi în situații vulnerabile, în care există șanse să fie victimizați.
Au fost discutate aspecte legate de prevenirea infracțiunilor de furt, tâlhărie, abuz sexual asupra minorilor și despre disparițiile de minori sau situațiile în care copii se pot rătăci de grup sau de părinți. De asemenea, au fost prezentate și situațiile în care minorii pot suna la 112, iar la final toți cei 173 de elevi au primit din partea polițistului diplome de ”Super-Polițist”.
La nivelul subunităţilor, poliţiştii de ordine publică au fost prezenți în unitățile școlare gimnaziale/liceale, unde au participat la şedinţe de instruire a elevilor de gimnaziu/liceu, în care au prelucrat tema preventivă”Să exmatriculăm violența”.
Ziua II: 04.06.2019 (marți) Prevenirea violenței domestice
ora 14.00 – în municipiul Deva, în fața Primăriei, va avea loc un flash-mob realizat împreună cu 60 de elevi de liceu, pe tema prevenirii violenței domestic, un eveniment destinat comunității locale. Elevii vor atrage atenția cetățenilor întâlniți în zona centrală, prin diferite mesaje anti-violență scrise de ei pe mai multe materiale (pânză, tricouri, banner-e, afișe etc.), asupra consecințelor și efectelor distructive ale fenomenului. Evenimentul este realizat de C.A.P.C. în parteneriat cu Asociația ”F.I.B.O.O. – Fapte și Idei Bune Oriunde, Oricând” Deva, Asociația ”Suport în Educație” Hunedoara, Liceul Tehnologic ”Transilvania” Deva și Liceul cu Program Sportiv ”Cetate” Deva.
La nivelul subunităţilor de poliţie din judeţ, poliţiştii de ordine publică vor realiza activități de informare a persoanelor (în special femei) angajate la societățile comerciale de pe raza de competență, în scopul prevenirii infracțiunilor comise cu violență în mediul familial.
Ziua III: 05.06.2019 (miercuri) Prevenirea delincvenței juvenile
ora 15.00 – în municipiul Deva, la sediul Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Hunedoara, va avea loc un work-shop destinat părinților cu titlul ”Cum să gestionez situațiile dificile în relația cu copilul meu?” în care vor fi discutate aspecte legate de consumul de droguri, factori de risc și de protecție, reglementări legislative privitoare la răspunderea penală a minorilor și influența anturajului. Activitatea este realizată în parteneriat cu Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Hunedoara.
La nivelul subunităţilor din judeţ, poliţiştii de proximitate vor participa la şedințe de instruire a elevilor de liceu, în care vor prelucra tem e preventive ”Mediul on-line – instrument al manipulării”.
Ziua IV: 06.06.2019 (joi) Prevenirea infracțiunilor contra patrimoniului
ora 11.00 – (în mediul rural) va fi organizată de polițiștii de prevenire și cei de ordine publică o activitate cu tema ”prevenire infracțiunilor contra patrimoniului”.
Va fi o acțiune de instruire atât a sătenilor cât și a reprezentanților administrației locale (primar, preot, medic dispensar, director școală, pădurar) cu privire la modurile de prevenție a furturilor din gospodării și a infracțiunilor comise cu violență, pe fondul consumului de alcool.
La nivelul subunităţilor, poliţiştii de ordine publică vor desfășura activități de informare a populației din mediul urban asupra metodelor preventive eficiente în cazul furturilor din locuințe comise prin împrietenire și a înșelăciunilor prin metoda ”accidentul”. Poliţiştii vor participa la ședințe de asociații de proprietari sau ședințe de scări de bloc în care vor distribui pliantele primite în cadrul campaniei ”Paza bună trece primejdia rea” și vor sensibiliza cetățenii cu privire la necesitatea adoptării măsurilor de autoprotecție.
Ziua V: 07.06.2019 (vineri) Prevenirea traficului de persoane
ora 12.00 – în municipiul Orăștie, la sala Astra, vom organiza împreună o reprezentare a piesei de teatru ”AUDIȚIA.RO” a Teatrului Dramatic ”I.D. SÎRBU” Petroșani, cu tema prevenirii traficului de persoane. Activitatea este dedicată elevilor de liceu, din clasele a XI-a de la liceele din municipiul Orăștie și din localitatea Geoagiu. La activitate vor participa 200 de elevi și 20 de cadre didactice. După reprezentație, va urma un dialog între elevi și reprezentanții instituțiilor invitate respectiv I.S.J. Hunedoara, AN.I.T.P. – Alba Iulia, Instituţia Prefectului Judeţului Hunedoara, I.P.J. Hunedoara și actorii Teatrului din Petroșani pe tema traficului de persoane: consecințe, drame, metode de prevenție și legislație.
La nivelul subunităţilor de poliţie, poliţiştii de proximitate vor participa la şedințe de instruire a elevilor de liceu, în care vor prelucra teme preventive cu aceeași temă.
De asemenea, poliţiştii rutieri vor realiza activități de educație rutieră în unitățile de învățământ de pe raza de competență, destinate elevilor din toate ciclurile școlare în cadrul proiectului național ”Școala Siguranței Tedi”.
Pe întreaga durată a campaniei naționale, activitățile vor fi derulate de poliţiştii Compartimentului Analiză şi Prevenire a Criminalităţii, cu sprijinul poliţiştilor din cadrul Serviciilor Rutier, Ordine Publică şi Cabinet, iar la nivelul subunităţilor de poliţie, vor fi implicaţi poliţiştii rutieri, de proximitate și de ordine publică.
Scopul activităților este acela de a conștientiza necesitatea adoptării unor măsuri de autoprotecție în diverse situații și consecințele care decurg din comiterea de infracțiuni.