Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara, organizează în ziua de 24 februarie 2024, ora 17:00, în Sala Mare a Teatrului de Artă din Deva, o întâlnire cu reputatul prof. univ. dr. neurochirurg Alexandru Vlad Ciurea, care va susține conferința cu tema „Sănătatea creierului și longevitatea”.
Personalitate de excepție a medicinei românești din ultimele cinci decenii, profesorul doctor Alexandru Vlad Ciurea este apreciat în cel mai înalt grad atât în lumea medicală, cât și în rândul publicului larg care îi urmărește aparițiile și dialogurile televizate.
Este profesor universitar de neurologie și a înființat Departamentul de Cercetare în Neuroștiințe al Spitalului Clinic „Bagdasar-Arseni”. Este membru de onoare al Academiei Române, Secția Științe Medicale, profesor de neurochirurgie, profesor emerit al Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București, șef al Secției Neurochirugie și director științific al Spitalului Sanador, vicepreședinte al Comisiei Naționale de Neurochirurgie a Ministerului Sănătății, fondator al Centrului Național de Excelență în Neurochirurgie, președinte de onoare al Societății Române de Neurochirurgie, fost vice-președinte al World Federation of Neurosurgical Societies (WFNS) și al WFNS Nominating Committee. De asemenea, profesorul Alexandru Vlad Ciurea este reprezentantul pentru Europa al World Federation of Neurosurgical Societies (WFNS) și membru al Congresului de Chirurgie Neurologică din SUA.
Profesorul Alexandru Vlad Ciurea a fost implicat în peste 20 de proiecte de cercetare naționale și internaționale, a realizat peste 23.000 de operații pe creier, din care jumătate la copii. A fost președintele Societății de Neurochirurgie din România vreme de 8 ani, având două mandate. Este autorul a peste 30 de cărți de specialitate, a susținut numeroase conferințe în cadrul unor manifestări științifice din țară și străinătate.
Conferința pe care o va susține doctorul Alexandru Vlad Ciurea la Deva abordează o problemă extrem de sensibilă, de delicată, care preocupă foarte multă lume, în mod deosebit în zilele noastre în care oamenii sunt supuși unui stres permanent și unor frământări, angoase și suferințe care își cer rezolvarea. Importanța pe care o are sănătatea creierului, starea de echilibru și de liniște interioară în obținerea unei vieți lungi și tihnite va fi amplu prezentată, explicată și argumentată de reputatul doctor Alexandru Vlad Ciurea.
Conferința va avea cel puțin patru părți distincte:
a. formarea neurochirurgicală a profesorului Ciurea, inclusiv perioada studenției de la Cluj-Napoca;
b. dezvoltarea sa medicală și academică;
c. misterele creierului;
d. cele 10 porunci pentru sănătatea zilnică;
e. elemente esențiale în îndepărtarea factorilor de risc cerebral;
f. prevenirea bolilor neurodegenerative;
g. mens sana in corpore sano – factori pentru menținerea longevității.
În cadrul conferinței vor fi prezentate și lansate două cărți de mare interes pentru toți cei preocupați de sănătatea mentală: „Sănătatea creierului pe înțelesul tuturor”, autor fiind prof. univ. dr. neurochirurg Alexandru Vlad Ciurea, și „Regăsirea ființei prin știință și credință”, scrisă în colaborare cu părintele Constantin Necula.
Publicul este familiarizat cu stilul cald, apropiat, plin de empatie al îndrăgitului doctor și va găsi, cu siguranță, răspunsul potrivit la toate frământările generate de grijile cotidiene. Iar unul dintre aceste răspunsuri este îndemnul pe care profesorul Alexandru Vlad Ciurea ni l-a adresat pe pagina sa de socializare: „să fiți mai buni, mai înțelegători, să eliminați orice fel de răutate”.
Este un îndemn ușor de realizat.
Cu aleasă preţuire,
Manager,
Ioan Sebastin Bara