O echipă de voluntari formată din 16 medici și asistente de la Spitalul Județean Timișoara, coordonată de prof.dr. Dorel Săndesc, va desfășura mâine, 06.03.2021, în comuna Certeju de Sus, o acțiune de vaccinare împotriva „COVID-19”.
Organizarea vaccinării persoanelor din această zonă a fost posibilă, în primul rând datorită cadrelor medicale voluntare dar și cu sprijinul prefectului județului Hunedoara, Călin Petru Marian, al primarului comunei Certeju de Sus, Petru Cîmpian, al Direcției de Sănătate Publică, al Poliției Române și al Serviciului de Telecomunicații Speciale – Hunedoara.
S-au înscris pentru a fi vaccinate aproape 200 persoane cu vârsta peste 65 de ani, cu afecțiuni cronice, imobilizate sau nedeplasabile, aflate la domiciliu împreună cu membrii de familie care locuiesc în aceeași gospodărie.