Muzeul Civilizației Dacice și Romane Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara, vă invită să participați miercuri, 22 ianuarie 2020, începând cu ora 17.00, la un eveniment strâns legat de cea de-a treia ediție a Salonului de Iarnă al artiștilor fotografi hunedoreni, intitulat Obiectiv / Subiectiv.
Salonul a fost organizat de către Asociația Artiștilor Fotografi Hunedoreni (AAFH), în colaborare cu Muzeul Civilizației Dacice și Romane Deva, fiind o acțiune derulată sub patronajul Asociației Artiștilor Fotografi din România (AAFR), și a fost vernisat în data de 18 decembrie 2019.
În cadrul expoziției prezintă lucrări Ovidiu Rațiu, Grigore Roibu, Adrian Stoica, Alexandru Popa, Andrei Rosetti, Francisc Németh, Marius Isfan, Mihai Panaitescu, Cristian Rus, Călin Corpaciu, Cristian Resiga, Edvina Kasler, Gabriel Pădurean, Nicolae Oprea, Radu Muntean, Vasile Sârb, Horea Preja, Ioan Todor, Iulian Solda, Daniel I. Iancu, Adrian Sopincean, Gabriel Hordea, Alexandru Cozma. Obiectiv / Subiectiv mai poate fi încă vizitat.
„Muzeul Civilizației Dacice și Romane Deva s-a preocupat de-a lungul timpului să promoveze artele contemporane. În această categorie intră și fotografia. Ne bucurăm să colaborăm cu AAFH și să îi sprijinim, la fel cum sprijinim și alte asociații care contribuie la înțelegerea și distribuirea artei, culturii și științei”, a declarat la vernisaj Liliana Țolaș, managerul Muzeului Civilizației Dacice și Romane.
De această dată, programul evenimentului („finisajului” expoziției) cuprinde două momente importante: lansarea catalogului, editat în memoria lui Ovidiu Rațiu, care prezintă autorii lucrărilor din expoziție, publicație pe care o vor primi gratuit toți participanții la eveniment, și o proiecție a lucrărilor membrilor AAFH, fotografii ce au fost premiate, acceptate în saloane naționale și internaționale sau publicate pe site-uri de prestigiu din lume, făcând astfel cunoscută munca fotografilor hunedoreni.
„Marcăm închiderea „Salonul de iarnă”, care este cel mai important eveniment fotografic din agenda culturală a orașului de la poalele cetății, cu o întâlnire cu fotografia la muzeu. Cu această ocazie toți cei care vor fi prezenți la acest eveniment vor vedea și asculta poveștile, spuse chiar de autorii acestora, povești care stau în spatele celor mai spectaculoase fotografii realizate și apreciate de cele importante nume în domeniul imaginii”, declară președintele AAFH, Grigore Roibu.