Sălaşu de Sus: Staţii de încărcare pentru maşinile electrice

Una dintre cele mai frumoase comune din judeţul Hunedoara, situată într-o zonă cu un potenţial turistic foarte mare, se pregăteşte pentru provocările anilor care vin. În acest sens, administraţia locală din comuna Sălaşu de Sus, căci despre această aşezare este vorba, a depus şi câştigat o serie de finanţări nerambursabile cu impact în ceea ce priveşte energia verde, sumele fiind obţinute prin Administraţia Fondului pentru Mediu.

Potrivit primarului Ioan Vlad, Primăria Sălaşu de Sus a semnat contractul de finanţare pentru montarea a patru staţii de încărcare electrică a maşinilor în satele Sălaşu de Sus, Sălaşu de Jos, Paroş şi Peştera. Valoarea fondurilor accesate se ridică la 771.460 lei.

„În conextul actual, în care numărul maşinilor electrice este în creştere, am apreciat că acest proiect este unul important. Sunt mulţi turişti care deţin autovehicule electrice şi care se interesează dacă vor avea unde să-şi încarce maşinile dacă ajung în zona noastră. De aceea, susţin dezvoltarea unor proiecte de staţii de încărcare electrice în fiecare sat al comunei noastre. Avem aprobate fondurile pentru patru sate, va urma licitaţia de execuţie şi montarea staţiilor. Pe de altă parte, am depus încă două proiecte pentru staţii de încărcare electrică în satele Râu Alb şi Râu Mic, în sumă de 359.878 lei. Pentru Nucşoara avem un alt proiect cu o valoare de 189.816 lei”, a spus primarul comunei Sălaşu de Sus.

De asemenea, administraţia locală a pregătit documentaţia necesară pentru accesarea de fonduri de mediu în satele Coroieşti, Zăvoi, Ohaba de Sub Piatră şi Mălăieşti.

Alături de staţiile de încărcare electrică, Primăria Sălaşu de Sus are în atenţie şi situaţiile care impun intervenţii de urgenţă, cum ar fi incendiilor sau drumurile afectate. În acest sens, prin intermediul Grupului de Acţiune Locală (GAL) a fost obţinută o finanţare cu ajutorul căreia va putea fi achiziţionat un vehicul de intervenţie rapidă prevăzut cu un rezervor de 1.000 de litri, pentru incendii, dar şi cu lamă de deszăpezire şi sărăriţă, necesare pentru acţiunile care se desfăşoară pe timp de iarnă. Vehiculul este unul performant, are tracţiune integrală şi poate interveni chiar şi pe străzile înguste.

Partajează această știre

Lasă un răspuns