Introducerea gazului metan reprezintă o prioritate pentru administraţia locală din comuna Sălaşu de Sus. În prezent, ofertele depuse pebtru realizarea acestei investiţii se află în faza de evaluare.
„Eu sper ca până la finele lunii martie să încheiem toată procedura, în aşa fel încât să putem da ordinul de începere a lucrărilor, dacă nu vor fi contestaţii. Conform contractului, lucrările ar trebui să fie gata până la 31 decembrie, dar nu cred că se va reuşi acest lucru. Cel mai probabil, se va solicita o derogare”, a spus primarul comunei Sălaşu de Sus, Ioan Vlad.
Proiectul de introducere a gazului metan a fost depus, în comun, de primăriile Sălaşu de Sus, Baru şi Sântămăria Orlea, valoarea investiţiei fiind apreciată la circa 25 de milioane de lei. Proiectul prevede realizarea unei staţii de reglare, construcţia reţelei de distribuţie şi branşamente până la limita de proprietate. În comuna Sălaşu de Sus sunt 1.026 de gospodării care pot beneficia de acest proiect.
Lungimea conductelor pentru care trebuie pregătite elementele necesate amplasării măsoară 60 de kilometri.
Să mai notăm că autoritatea locală a început să încaseze impozitele şi taxele locale pe acest an şi că se acordă o bonificaţie de 10% pentru cine achită taxele şi impozitele integral, până la 31 martie.