Proiectul de introducere a gazului metan în comuna Sălaşu de Sus, în valoare de 25 de milioane de lei, este în atenţia autorităţilor locale. Termenul de finalizare este unul foarte strâns, 31 decembrie 2023, aşa că procedurile trebuie accelerate atât cât permite cadrul legal.
De aceea, Primăria Sălaşu de Sus a demarat procedura pentru obţinerea autorizaţiei de construire. Ulterior, se poate scoate proiectul la licitaţie cu o clauză specială în contract, iar când sunt toate actele în regulă constructorul se poate apuca de lucrări.„Proiectul trebuie să fie gata până în 31 decembrie 2023. Eu cred însă că e un termen prea scurt şi ar trebui să găsim o modalitate de prelungire a acestuia. Sunt de realizat circa 60 de kilometri de reţea- distribuţie şi racorduri la gospodării. Este de lucru, pentru că nu avem de săpat 10 metri de şanţ, ci o reţea de 60 de km care includ săpătură, ţeavă, racorduri. Apoi urmează revenirea drumului la stadiul iniţial prin asfaltare. Eu cred că soluţii se vor găsi. Principalul aspect este că s-a găsit o modalitate la nivel de guvern şi de Uniunea Europeană pentru a putea finanţa acest proiect”, a spus primarul comunei Sălaşu de Sus, Ioan Vlad.
Aproximativ 70 % din comunele din România nu au reţea de gaz metan, iar oamenii au nevoie de această facilitate.
„Cred că acum este un proiect bienvenit, în condiţiile în care există şi restricţii de tăiere din păduri. Populaţia nu mai are acces la lemnul de foc, aşa uşor, iar gazul este o sursă alternativă la încălzirea clasică, pe lemne”, a conchis edilul local.