La Mălăiești, comuna Sălașu de Sus, sâmbătă, 3 septembrie, are loc cea de-a a IV-a ediție a „FESTIVALULUI CETĂȚII MĂLĂIEȘTI – ISTORIE ȘI TRADIȚII”.
Deschiderea oficială va avea loc începând cu ora 15, cu parade ale gărzilor, prezentări de arme și demonstrații de luptă.
Tot aici, cei care iubesc istoria dar și activitățile în aer liber vor avea ocazia să tragă cu arcul, să participe activ la atelierele specifice, să afle mai multe despre istoria acestor minunate locuri și să urmărească schimbul gărzilor și spectacolele de dansuri medievale.
Seara va fi animată de un spectacol de muzică populară. În plus, turiștii și toți cei care aleg să ia parte la acest eveniment vor putea urmări punerea în scenă a unei legende cu animații și jonglerii cu foc. Cerul Mălăieștiului va prinde culoare la lăsarea întunericului, atunci când un spectacol de artificii va închide ediția a IV-a a „FESTIVALULUI CETĂȚII MĂLĂIEȘTI – ISTORIE ȘI TRADIȚII”.
Evenimentul este organizat de Consiliul Județean Hunedoara, prin:
Direcția Generală de Administrare Monumente și Promovare Turistică Hunedoara, Centrul de Cultură și Artă al Județului Hunedoara, Primăria și Consiliul local al comunei Sălașu de Sus.