România, printre statele cu cel mai scăzut salariu minim.
Salariul minim în statele europene este între 300 și 2.000 de euro. Luxemburg are cel mai ridicat salariu minim, iar în Albania, aspirantă la aderarea la clubul european, este cel mai scăzut salariu minim. România se află, alături de Bulgaria și Ungaria, printre țările cu cele mai scăzute salarii minime.
Publicația spaniolă Cope, preluată de Rador şi Hotnews, scrie că, odată cu sosirea noului an, noul guvern de la Madrid, sindicatele şi angajatorii au convenit asupra creşterii salariului minim interprofesional (SMI) pentru 2020 până la 950 de euro pe lună. Dar care este salariul minim în restul ţărilor europene?
Salariul minim a crescut în 20 de ani de la 485,70 în 1999, la 950 de euro azi, o creştere de peste 85%. Cu toate acestea, aceşti 950 de euro sunt încă departe de principalele economii ale Uniunii Europene (UE).
Luxemburg – 2.142 de euro pe lună. Nu numai că este cel mai mare salariu minim din UE, ci este şi din lume. Pentru a pune aceste date în context, site-ul Numbeo spune că în ţara central-europeană costul vieţii este cu 47% mai scump decât în Spania.Circa 1.500 de euro pe lună se înregistrează într-un grup select de ţări, conduse de Regatul Unit (1.760) şi Irlanda (1.707), urmate de Olanda (1.654), Belgia (1.594), Germania (1.584) şi Franţa (1.539).
Dacă unii angajați câştigă 1.000 de euro sau mai puţin într-un loc de muncă în care desfăşoară o activitate pentru care ar trebui să primească mai mult, cea mai mare parte dintre ţările UE au un salariu minim sub o mie de euro, începând cu Spania (în prezent 900, care va ajunge la 950 de euro) şi continuând cu ţara vecină, Portugalia, cu 741 de euro. Alte state mediteraneene, cum ar fi Grecia (758), sunt la acest nivel.Bulgaria (312 euro), România (466 de euro ) sau Ungaria (487 de euro) sunt ţările în care salariul minim este printre cele mai scăzute dintre statele membre. Naţiunile baltice nu sunt departe de ele: 607 de euro în Lituania, 430 în Letonia şi 584 în Estonia.
Ţările candidate pentru a intra în clubul continental precum Albania, Muntenegru, Macedonia şi Serbia nu ajung în niciun caz la 300 de euro pe lună.
Şase dintre cele 28 de state membre ale UE nu au salariu minim.
Acestea sunt Danemarca, Italia, Cipru, Austria, Finlanda şi Suedia. Motivul salariului minim reglementat este de a garanta un venit minim pentru clasele inferioare, iar în aceste ţări salariul mediu este între cele mai mari din Europa. Danezii primesc, în medie, aproape 3.000 de euro, o sumă similară cu cea primită de suedezi. Desigur, în aceste ţări viaţa este mai scumpă. O ţară apropiată şi similară cu a noastră, Italia, a avut în 2017 un salariu mediu de peste 2.500 de euro./https://ziarulprahova.ro/