Salariile de bază, indemnizațiile și sporurile pentru bugetari vor fi înghețate, și anul viitor – la fel și salariile parlamentarilor. Pensiile speciale pentru primari se amână până în 2023 – sunt doar câteva dintre măsurile prevăzute într-un proiect de ordonanță de urgență publicat de Ministerul Finanțelor.
Salariile și sporurile angajaților la stat, inclusiv veniturile parlamentarilor, vor fi înghețate anul viitor. Sunt exceptați doar angajații din sănătate, care vor avea o creștere a salariilor cu un sfert din diferența dintre salariul de bază prevăzut de lege pentru anul 2022 și salariul din decembrie 2021.
Cum motivează ministrul finanțelor – Adrian Câciu – acest măsuri: „Suntem o țară care și-a luat niște angajamente în fața Comisiei Europene că nu va crește salariile și pensiile până în 2023, dar suntem o țară săracă, iar lucrul acesta a uitat să se negocieze cu Comisia Europeană, dar din perspectiva faptului că suntem în procedură de deficit excesiv, nu putem să depășim deficitele angajate cu comisia”.
Salariul minim brut pe țară poate fi aplicat pentru un salariat pentru cel mult 24 de luni. După expirarea acestei perioade, angajatul va fi încadrat pe un salariu superior.
În cazul pensiilor ce depășesc 4000 de lei, se vor achita contribuții de asigurări sociale și de sănătate.
„A fost o discuție și va fi probabil o discuție de CASS peste 4000 de lei la pensii. 80% din acest popor are venituri sub 4000 de lei”, a mai spus Câciu.
Pensiile speciale pentru primari se amână până la 1 ianuarie 2023, iar celelalte pensii speciale nu vor fi actualizate cu rata medie anuală a inflației. /www.europafm.ro