“Să cunoaștem, să prevenim, să protejăm – pentru siguranța îngrijirii sănătății mamei și nou-născutului!”

Siguranța pacientului este definită ca fiind  prevenirea erorilor de practică medicală și a efectelor adverse asociate îngrijirilor de sănătate. Extrapolând, siguranța mamei și a bebelușului depind de capacitatea de a preveni și diminua orice risc asociat asistenței medicale, pentru o sarcină și o naștere sănătoasă.

Sănătatea mamei și a nou-născutului sunt importante și nu trebuie să fie condiționate de factorii socio-economici sau de condițiile de viață. Îmbunătățirea calității asistenței medicale poate reduce considerabil numărul deceselor la sugari.

România prezenta, în intervalul 2011-2020, o rată a natalității apropiată cu media UE înregistrând în intervalul 2015-2019 valori constant mai ridicate (peste 10‰), față de media blocului comunitar care a cunoscut scădere constantă a indicatorului (de la 10,1‰ în 2016 la 9,5‰ în 2019). În 2020, România înregistra o rată a natalității de 9,2‰.

În intervalul 2010-2019, tendința mortalității infantile în UE a prezentat valori relativ constante (4 ‰ în 2010, 3,7‰ în 2014, 3,6‰ în 2017) în timp ce în România indicatorul a cunoscut scădere graduală semnificativă, țara noastră înregistrând în 2018 cea mai substanțială reducere cu valori de  6‰ comparativ cu media UE 3,5‰. În România, mortalitatea infantilă la genul masculin era mult mai ridicată decât la genul feminin. La masculin, se înregistra scădere de la 10,9‰ născuți vii în 2010, la 6,6‰ născuți vii în 2019, iar la feminin, valorile erau de asemenea, semnificativ scăzute de la 8,6‰ născuți vii în 2010, la 5,6‰ născuți vii în 2019.

Rata mortalității materne în 2019 a fost de (0,11‰ născuți vii) mai mică decât valorile înregistrate în 2010 (0,24‰ născuți vii) și 2011(0,25‰ născuți vii) consemnate ca fiind cele mai ridicate în intervalul 2010-2019. 

Campania din acest an capătă o importanță substanțială ținând cont de povara semnificativă a riscurilor pentru care femeile și nou-născuții ar putea fi expuși îngrijirii nesigure, agravată de întreruperea serviciilor esențiale de sănătate cauzate de pandemia COVID-19, aceasta fiind desfășurată sub auspiciile Organizației Mondiale a Sănătății.Noile descoperiri publicate în British Medical Journal (BMJ) ajută la elucidarea riscurilor COVID-19 pentru femeile însărcinate și bebelușii lor. Studiul s-a bazat pe evoluția femeilor însărcinate monitorizate în spital pentru COVID-19.

Femeile însărcinate diagnosticate cu COVID-19 sunt cel mai adesea asimptomatice. Acestea sunt însă mai susceptibile de a face forme grave care să necesite îngrijire în terapie intensivă. 

Campania este desfășurată sub sloganul “Să cunoaștem, să prevenim, să protejăm – pentru siguranța îngrijirii sănătății mamei și nou-născutului!”, campania derulată în România 2021 are ca scop informarea femeilor despre siguranța îngrijirilor mamei și nou-născutului  și promovarea de intervenții preventive destinate reducerii riscurilor evitabile asociate sarcinii și îngrijirii nou-născutului.

Campania are ca obiective:

  • Creșterea gradului de conștientizare cu privire la problemele siguranței materne și a nou-născuților, în special în timpul nașterii.
  • Creșterea nivelului de informare și  conștientizare  a femeilor, dar și a  populației generale, cu privire la problemele siguranței îngrijirii mamei și a nou-născutului.
  • Creșterea nivelului de informare a femeilor despre intervenții preventive destinate reducerii  riscurilor pentru sănătate evitabile asociate sarcinii și îngrijirii nou-născutului.
  • Informarea femeilor din grupurile de populație vulnerabilă despre intervenții preventive destinate reducerii riscurilor pentru sănătate evitabile asociate sarcinii și îngrijirii nou-născutului.

Situaţia  în judeţul Hunedoara:

AnulGravide nou intrate in evidența medicului de familieNatalitateÎntreruperi de sarcină
201815023095387
201914372930354
202012912658294

În cadrul Programului PN VI – Sănătatea Femeii şi Copilului -Profilaxia distrofiei la copiii cu vârstă cuprinsă între 0 – 12 luni, care nu beneficiază de lapte matern prin administrare de lapte praf:

AnulSugari care au beneficiat  de lapte praf gratuit
2018404
2019683
2020510

Mortalitatea infantilă la nivelul județului Hunedoara:

AnulNumăr decese între0-1 anIndicator  ‰ născuți vii
201792,83 ‰ născuți vii
201892,91 ‰ născuți vii
201962,05 ‰ născuți vii
202051,88‰ născuți vii

Compartimentul Evaluare și Promovare a SănătățiişiEducaţie pentru Sănătate din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică a judeţului Hunedoara,va efectua acțuni de informare a populaţiei prin intermediul medicilor de familie, cât șiîn cadrul secțiilor de Obstetricăși Ginecologie ale spitalelor din județ.

Pentru succesul acestei campanii, contăm pe sprijinul dumneavoastră!

Partajează această știre

Lasă un răspuns