• În data de 07.06.2021, orele 01:30, polițiștii Secției de Poliție Rurală Hațeg efectuat semnal regulamentar de oprire a unui autoturism care circula pe D.C. 85, în localitatea Clopotiva. Întrucât conducătorul auto nu a respectat semnalele polițiștilor, aceştia au pornit în urmărirea autoturismului în cauză, reușindu-se oprirea pe un drum lăturalnic, adiacent drumului comunal 85. Conducătorul autoturismului, un bărbat în vârstă de 75 de ani, din comuna Râu de Mori, a refuzat testarea cu aparatul etilotest, motiv pentru care a fost condus la Spitalul Orășenesc Hațeg, unde, de asemenea, a refuzat recoltarea de mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
• În data de 06.06.2021, în jurul orei 19:20, poliţiştii au depistat pe strada Mureșului, din Orăștie, autoturismul condus de un bărbat în vârstă de 52 de ani, din municipiul Orăștie. Bărbatul a fost testat cu aparatul alcooltest, care a indicat o valoare de 1,90 mg/l, alcool pur în aerul expirat.
• La data de 06.06.2021, în jurul orei 02:30, un tânăr de 26 de ani, din oraşul Simeria, a fost depistat în trafic, pe DJ 687 D, în zona de agrement Cinciș, în timp ce conducea un autoturism, deşi consumase băuturi alcoolice. În urma testării acestuia cu aparatul alcooltest, a rezultat o concentraţie de 0,71 mg/l, alcool pur în aerul expirat.
• În data de 06.06.2021, în jurul orei 00:40, poliţiştii au oprit în trafic, pe strada Tudor Vladimirescu, din municipiul Lupeni, autoturismul condus de un tânăr în vârstă de 19 ani, din Uricani. Cel în cauză a fost testat cu aparatul alcooltest, care a indicat o valoare de 0,43 mg/l, alcool pur în aerul expirat. Ca urmare a verificării în bazele de date, poliţiştii au stabilit că tânărul nu posedă permis de conducere.
• În data de 05.06.2021, în jurul orei 13.45, un bărbat de 64 de ani, din municipiul Vulcan, a fost depistat de poliţişti în trafic, pe bulevardul Mihai Viteazu, din municipiul Vulcan, în timp ce conducea un autoturism, fiind sub influența băuturilor alcoolice. În urma testării bărbatului, aparatul etilotest a indicat un rezultat de 1,08 mg/l, alcool pur în aerul expirat.
În cauzele prezentate, poliţiştii au întocmit dosare de cercetare penală.