Echipa de implementare a proiectului pe fonduri europene a finalizat recepția la terminarea lucrărilor de creștere a eficienței energetice a blocului D de pe Bulevardul Iuliu Maniu din municipiul Deva.
Principalele categorii de lucrări care au fost executate în scopul creșterii eficienței energetice a blocului de locuințe sunt:
– izolarea termică a faţadelor – parte opacă și parte vitrată
– închiderea balcoanelor și/sau a logiilor cu tâmplărie termoizolantă
– termo-hidroizolarea acoperișului tip terasă
– înlocuirea ascensoarelor existente cu ascensoare complet noi
– repararea trotuarului de protecţie a blocului
– reparații elemente construcție fațadă
– instalarea unor sisteme alternative de producere a energiei din surse regenerabile – panouri fotovoltaice
De asemenea, pentru persoanele cu dizabilități locomotorii, s-au achiziționat două elevatoare pentru transportul acestora pe scări.
Lucrările de creștere a eficienței energetice a acestui bloc au fost finanțate din fonduri europene, prin POR 2014-2020, iar obiectivul general al proiectului l-a reprezentat creșterea eficienței energetice a blocului de locuințe D de pe Bulevardul Iuliu Maniu din municipiul Deva, în conformitate cu obiectivele Strategiei Europa 2020, de a reduce consumul de energie destinată încălzirii locuințelor.
Acest bloc este compus din 88 de apartamente.
Reabilitarea termică a blocurilor înseamnă reducerea facturii de întreţinere pe perioada iernii cu un procent semnificativ.
De asemenea, conform Certificatului de performanță energetică elaborat la finalizarea lucrărilor de reabilitare termică, clădirea a trecut de la clasa energetică C la o clasa superioară, respectiv clasa energetică A.
Perioada de garanție acordată lucrărilor este de 5 ani, perioadă în care, atât constructorul cât și beneficiarul vor urmări comportarea în timp a lucrărilor realizate.
Valoarea contractului de finanțare pentru acest proiect este de 3.015.129,14 lei cu TVA (peste 609.000 euro).
Așteptăm toate asociațiile de proprietari să se înscrie în programul de finanțare destinat creșterii eficienței energetice a blocurilor de locuit.
Anveloparea blocurilor din Deva este o prioritate pentru administrația publică locală care și-a propus ca un număr cât mai mare de blocuri de locuințe să beneficieze de finanțare prin programele de creștere a eficienței energetice.
Biroul de presă al Primăriei Municipiului Deva