Naţionala de rugby a României va juca la Craiova meciul cu Belgia, pe 7 februarie, de la ora 15:30, în ultima etapă a ediţiei 2020 a Rugby Europe Championship, a anunţat, marţi, Federaţia Română de Rugby. Partida se va disputa în premieră pe Stadionul ”Ion Oblemenco”, fără spectatori, respectând toate normele sanitare în vigoare, şi va fi transmisă în direct pe TVR 1.
”Partida cu Belgia este una foarte importantă pentru noi, astfel că le mulţumim gazdelor din Craiova pentru posibilitatea pe care ne-au oferit-o de a juca pe această arenă. Facilităţile de care vom dispune aici vor constitui un plus şi sperăm să facem un spectacol sportiv şi să câştigăm meciul”, a declarat preşedintele Federaţiei Române de Rugby, Alin Petrache.
Ministrul Tineretului şi Sportului, Eduard Novak, a comentat marţi şansele ca meciul că aibă loc pe noul Stadion ”Arcul de Triumf” din Bucureşti.”Noi vrem ca acest meci să se joace pe Stadionul Arcul de Triumf, dar nu putem face asta în afara legii. Eu nu pot promite astăzi, când nici nu am preluat stadionul, că meciul se poate juca pe 7 februarie, cu toată bunăvoinţa. Încercăm să ajutăm pe toată lumea, dar în primul rând trebuie să respectăm legea”, a declarat Novak.
În această etapă, pe lângă meciul România – Belgia, se vor mai disputa jocurile Georgia – Rusia şi Spania – Portugalia.
Ultima etapă a Rugby Europe Championship, programată pentru data de 14 martie 2020, a fost amânată din cauza pandemiei de coronavirus. Meciurile restante au fost reprogramate pentru data de 1 noiembrie 2020, după care au fost amânate încă o dată, tot din cauza situaţiei sanitare. După aceste partide restante va debuta ediţia 2021 a Rugby Europe Championship, care marchează debutul campaniei de calificare la Cupa Mondială din Franţa 2023 pentru zona europeană. Primele două clasate în ierarhia cumulată a competiţiei 2021-2022 se vor califica direct la Cupa Mondială, în timp ce ocupanta locului al treilea va merge la turneul final de recalificare.
Înaintea ultimei etape din REC 2020, pe primul loc se află Georgia, cu 19 puncte, urmată de Portugalia, 9 puncte, Spania, 9 puncte, Rusia, 8 puncte, Belgia, 7 puncte, România, 5 puncte.