Joi după-amiază, la Centrul Cultural ”Drăgan Muntean” din Deva a avut loc un eveniment deosebit prilejuit de lansarea unui volum de versuri de aleasă ținută.
Este vorba despre volumul de poezii intitulat, nu întâmplător ”Roze și ghimpi”, al Teodorei Larisa Petruț, elevă la Liceul de Artă ”Sigismund Toduță” din Deva. Pentru Larisa nu este străină taina scrisului, dovadă fiind și volumul ”Explozia sufletului”, dat spre cunoașterea iubitorilor de cuvinte în luna mai a anului trecut.
Potrivit Teodorei, în filele cărții sale se regăsește oglinda tristă a realității și existenței umane, fundamentată pe ideea binelui și răului. Astfel, fiecare ”roză” este o bucurie a vieții, un moment de exuberanță, în timp ce, fiecare ”ghimpe” reprezintă o dezamăgire, o pată a realității reci.
Evenimentul, organizat de Biblioteca Judeţeană “Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva, cu sprijinul Consiliului Judeţean Hunedoara, s-a caracterizat prin bună dispoziție, prin prezenţa unui public iubitor de poezie, zâmbete și adevăr poetic.
De asemenea, bucuria a fost cu atât mai mare cu cât la finalul acțiunii, tânăra autoare a volumului de poezie ”Roze și ghimpi” a oferit autografe, sădind un sâmbure de speranță și un impuls constructiv în sufletele celor prezenți, de altfel persoane dragi inimii autoarei.
Și, nu în ultimul rând, emoțiile Teodorei au fost dublate de acordarea unui vot de încredere jurnalistic din partea Companiei de Presă ”Accent Media” prin intermediul directorului acesteia, Cornel Poenar, care i-a înmânat, într-un cadru festiv, o legitimație de reporter-junior, dovadă a talentului și dăruirii pentru cuvântul scris.
Felicitări, Teodora!