.

Rotire de colan la cluburile Rotary din județul Hunedoara

Sunt 23 de ani de la crearea Clubui Rotary Deva, și am învățat în acest timp că singuri, putem face mult bine, dar dacă ne unim eforturile împreuna cu alți prieteni , putem face chiar imposibilul să devină posibil.
         De aceea,  suntem bucuroși ca în 30. 06. 2023 într-o frumoasă și elegantă sală pusă la dispoziție cu generozitate de către gazdele noastre fam. Szabo la Conacul Archia, am  reușit să facem un pas important spre unirea eforturilor  noastre,  a rotarienilor din județul Hunedoara , pentru a făuri lucruri și clipe importante împreună, de a crea speranța în comunitățile noastre și în lume.
     Pentru prima data , cinci cluburi din județul Hunedoara au facut rotirea de colan  într-un eveniment comun: Rotary Club Brad, Rotary Club Deva, Rotary Club Hațeg, Rotary Club Iancu de Hunedoara și Rotary Club Petroșani-Valea Jiului.

 Mulțumim tuturor membrilor Rotary  din cele cinci cluburi care au participat la eveniment, și de asemenea invitaților serii: doamna Alic Delia Asistent de Guvernator, domnul Botca Adrian Asistent de Guvernator 2023-2024, prietenilor de la Clubul Lions Deva Sarmizegetusa , domnul Gabriel Ilies  past -president și doamna Cosmina Ciuflea președinte 2023-2024.

De asemenea, ne-am bucurat de prezența cătorva membrii fondatori ai clubului: doamna Lenuța Angalita, doamna Flavia Arsoi- primul președinte al clubului 2000-2001, doamna Simona Suciu,   precum și a altor membrii , doamna Virginia Lucaciu și domnul Sorin Ciornei , ambii past -president, și alți prieteni.

     Rotirea de colan la Clubul Rotary Deva a fost un prilej de reculegere în memoria prietenului nostru Florin Paico, președinte pentru anul rotarian 2022-2023 plecat fulgerator dintre noi   și pentru alți colegi care ne-au părăsit .

Însă dincolo de emoțiile trezite de amintirile dureroase , evenimentul la care am participat ne-a umplut inimile de emoții plăcute, de încredere și speranța că împreună cu colegii  din celelalte cluburi din județ și din țară vom putea realiza mai ușor dezideratul sub care începe anul rotarian 2023-2024.

LET’S CREATE HOPE IN THE WORLD!

 Succes noului board  al Clubui Rotary Deva:
Elena Cosovean  -președinte, Raul Pasca -secretar, NicolaeFlorea-trezorier și Bruno Modi-sergent.  

Succes tuturor colegilor care constituie  boardurile pentru anul rotarian 2023-2024 din  Club Rotary Brad, Club Rotary Hațeg,  Club Rotary Iancu de Hunedoara, Club Rotary Petroșani -Valea Jiului!

Să avem un an rotarian bun!

 Mulțumim  doamnei Roxana Olsanschi și domnului Mircea Bogdan pentru  ambianța creată cu programul muzical cu care ne-au delectat pe parcursul întregului eveniment.
Mulțumim sponsorilor care au contribuit la succesul acestui eveniment!

Presedinte Rotary Club Deva

Elena Cosovean

Partajează această știre

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate