Roșu, galben și verde: Trei scenarii pentru noul an școlar 2020 – 2021

Anul școlar 2020 – 2021 începe în 14 septembrie, fiind luate în calcul trei scenarii – roșu, galben și verde – în funcție de situația epidemiologică.

Certitudinea pe care o avem în momentul acesta este că şcoala va începe pe data de 14 septembrie pentru elevii din învăţământul preuniversitar. Anunțul a fost făcut de președintele Klaus Iohannis miercuri. Decizia a fost luată la Cotroceni, într-o ședință la care alături de șeful statului au participat premierul, mai mulți miniștri și șeful DSU. Începerea școlii înseamnă că majoritatea elevilor vor fi prezenți fizic în clase. Sunt în dezbatere trei scenarii, iar deciziile finale vor fi luate de autoritățile locale. 

Cele trei mari scenarii sunt stabilite în funcţie de numărul de cazuri noi din ultimele 14 zile la mia de locuitori. 

Scenariul verde

Este varianta cea mai optimistă, cea în care mai puţin de o persoană la mia de locuitori este depistată cu COVID-19în ultimele 14 zile.

Potrivit preşedintelui Klaus Iohannis, Capitala se află în acest scenariu, ceea ce înseamnă că elevii din Bucureşti vor putea merge la şcoală.

Ministrul educației, Monica Anisie, a explicat la Antena3 că, în cazul scenariului verde, în care este prevăzut ca toți copiii să meargă la școală, acest lucru este obligatoriu, nu opțional.

“Atât timp cât nu există niciun pericol, nu văd de ce nu trebuie să își trimită părintele copilul la școală. Decizia Comitetului Județean pentru Situații de Urgență este luată împreună cu DSP. Deci dacă de acolo se spune că nu există niciun pericol, nu văd de ce nu ar participa la cursuri elevii”, a afirmat Anisie.

Scenariul galben

Scenariul galben, cel privind un risc mediu, presupune între 1 şi 3 persoane detectate pozitiv cu noul coronavirus la mia de locuitori, în ultimele 14 zile.

În acest caz, prioritate să meargă la şcoală vor avea preşcolarii, elevii din clasele 0-4, dar şi elevii din anii terminali.

Restul claselor vor face ore online, însă vor merge şi la şcoală, prin rotaţie.

Scenariul roșu

Scenariul roșu, considerat de avarie, înseamnă că într-o localitate sunt mai mult de trei persoane depistate pozitiv la mia de locuitori în ultimele 14 zile.

În acest caz, şcoala se închide de tot, iar orele se vor face online.

Klaus Iohannis a dat asigurări că în prezent, doar 50 de localități din România s-ar încadra la scenariul roșu, iar în scenariul “galben”câteva sute.

Scenariile se vor actualiza permanent, în funcție de situația epidemiologică locală. Pentru fiecare judeţ, Comitetul pentru Situaţii de Urgenţă, la propunerea şcolii și a Inspectoratului Școlar, va decide dacă elevii vor merge la şcoală sau vor învăţa online.

“Trebuie să spunem încă de la început tuturor că decizia este una descentralizată, la nivelul localității. Prin urmare, unitatea de învățământ știe cel mai bine care este situația din punct de vedere al infrastructurii dar și din punct de vedere al îmbolnăvirilor. Prin urmare, în cadrul Consiliului de Administrație al unității de învățământ, se stabilește scenariul, după care se va transmite către Inspectoratul Școlar Județean care, împreună cu DSP, analizează și din punct de vedere epidemiologic situația dar și din punct de vedere a ceea ce școala a decis în consiliul de administrația și împreună în Comitetul Județean pentru Situații de Urgență vor lua decizia suspendării cursurilor”, a declarat Monica Anisie.

Cât vor dura orele și cum se vor desfășura

Monica Anisie a spus că programul elevilor la şcoală va fi unul normal, cu ora de curs de 45 sau 50 de minute, menţionând că se ia în calcul realizarea circuitelor în cadrul unităţilor de învăţământ la venirea copiilor, după modelul aplicat la examenele naţionale.

Ea a mai spus că activităţile sportive se vor desfăşura în aer liber, precum şi unele ore de curs. „Activităţile sportive se vor desfăşura în aer liber, pentru activităţile de învăţare decizia este la nivelul unităţii de învăţământ. Ei se pot organiza, de exemplu: o lecţie de muzică sau de pictură să o facă şi în aer liber atâta vreme cât vremea o permite”, a explicat ministrul.

Vor purta elevii măști la școală?

Întrebată dacă la revenirea la cursuri elevii ar putea purta, în afară de măşti, şi viziere sau vor fi instalate paravane pentru bănci, Monica Anisie a răspuns că decizia trebuie să fie şi la nivel local.

„Din punctul meu de vedere, decizia ar trebui să fie şi la nivel local. Noi ar trebui să dăm cadrul după care să lăsăm posibilitatea unităţilor de învăţământ, direcţiilor de sănătate publică, împreună cu autorităţile publice locale să găsească o soluţie, ca elevii să poate mască, să aibă vizieră sau băncuţa să fie dotată cu pexliglas”, a adăugat ministrul educaţiei./www.digi24.ro

Partajează această știre

Lasă un răspuns