Câteva mii de persoane sunt aşteptate, duminică, la Serbările Naţionale de la Ţebea, manifestare dedicată memoriei lui Avram Iancu, de la a cărui moarte se împlinesc 147 de ani.
Ceremonialul oficial va începe la ora 10,30, la cimitirul de la Ţebea, cu o slujbă religioasă de pomenire a lui Avram Iancu, oficiată de episcopul Devei şi Hunedoarei, Gurie, împreună cu un sobor de preoţi. Vor fi depuse coroane de flori din partea autorităţilor şi instituţiilor statului, urmând ca la final să fie rostite mai multe mesaje legate de importanţa şi personalitatea lui Avram Iancu.
Serbările Naţionale de la Ţebea se vor încheia, duminică după-amiază, cu un spectacol folcloric la care vor participa solişti de muzică populară cunoscuţi.
Avram Iancu s-a născut la 1824, într-o familie de moţi înstăriţi din comuna Vidra de Sus. De profesie avocat, la Revoluţia de la 1848 Avram Iancu făcea parte dintre fruntaşii intelectualităţii româneşti transilvănene luptătoare pentru emancipare socială şi naţională.
A fost unul dintre iniţiatorii şi organizatorii adunărilor publice de la Blaj, din 30 aprilie, 15-17 mai şi 15-23 septembrie 1848, şi conducătorul cetelor înarmate de ţărani şi mineri din Munţii Apuseni, în rândurile cărora se bucura de o mare popularitate.
Avram Iancu a murit la 10 septembrie 1872 în comuna Baia de Criş şi trei zile mai târziu a fost înmormântat în cimitirul de la Ţebea, lângă Gorunul lui Horea.