Selecţionata Romanian Wolves s-a calificat în premieră în semifinalele Rugby Europe Super Cup, după ce a câştigat Grupa B, în urma victoriei cu 60-5 (32-0) în faţa formaţiei Brussels Devils, partidă disputaă la Soignies, în Belgia.
Rugbiștii români au câştigat grupa cu 15 puncte şi trei victorii cu bonus ofensiv, 76-7 cu Bohemia Rugby Warriors (partidă jucată la Baia Mare), 31-5 cu Delta (la Amsterdam) şi 60-5 cu Brussels Devils (la Soignies).
Echipa Romanian Wolves a reuşit opt eseuri, prin Mihai Lămboiu (două), Jason Tomane, Taliauli Sikuea (două), Alexandru Alexe, Alexandru Harasim şi Paul Popoaia, care a transformat şapte dintre ele, înscriind şi din două lovituri de pedeapsă.
În semifinalele competiţiei, echipa României va întâlni echipa Tel Aviv Heat, care a terminat pe locul secund în Grupa A, după 31-23 în deplasare cu Lusitanos (Portugalia), 38-20 în deplasare cu Castilla y Leon Iberians (Spania) şi 27-29 acasă cu Black Lion (Georgia).
Romanian Wolves a evoluat cu: James Scott, Levan Papidze, Revazi Dugladze, Florian Roşu, Ştefan Iancu, Alexandru Alexe, Nicolas Immelman (căpitan), Beka Biţadze, Vlăduţ Bocăneţ, Nikau McGregor Murray, Kefentse Mahlo, Sione Faka’osilea, Jason Tomane, Mihai Lămboiu și Paul Popoaia, Rezerve-Robert Irimescu, Mihai Dico, Sandro Zubaşvili,Nugzar Ghelaşvili, Andrei Schutz, Alexandru Ţiglă, Alexandru Harasim și Taliauli Sikuea, antrenor fiind Eugen Apjok.
România s-a calificat în semifinalele Rugby Europe Super Cup
Partajează această știre
Noutăți
DAS Deva: Program special în perioada 25 – 27 decembrie 2024
decembrie 24, 2024
Felicitare CJ Hunedoara
decembrie 24, 2024
Mica Publicitate