Eurostat a publicat un raport legat de impactul pe care pandemia de coronavirus l-a avut asupra locurilor de muncă din Uniunea Europeană și evidențiază care sunt țările ai căror cetățeni au avut cel mai mult de suferit financiar.
Datele arată că cele mai afectate sectoare au fost turismul (cazare) și alimentația publică (restaurante), în timp ce tinerii angajați au fost cei mai expuși riscului de a-și pierde locul de muncă (categoria de vârstă 16-24 de ani), precum și cei care lucrau în domenii unde se cerea o calificare scăzută.
Țările care au avut cele mai mari pierderi au fost Spania, Italia, Cipru, Irlanda și Grecia, arată raportul Eurostat. În plus, în Spania, Irlanda, Italia sau Portugalia, probabilitatea pentru persoanele cu venituri reduse de a pierde locul de muncă a ajuns să fie de două până la trei ori mai mare, comparativ cu restul țărilor din UE.
Cifrele arată că România se află printre statele cel mai puțin afectate de disponibilizări temporare, alături de Polonia, Bulgaria, Danemarca, Slovacia și Cehia.
Concluzia este valabilă atât în cazul persoanelor care câștigă salarii peste medie, cât și pentru cele care sunt remunerate cu salarii medii sau minime pe economie.
Mai exact, între 10 și 15% din angajații din România și-au pierdut temporar locul de muncă sau le-a fost scurtat programul, în timp ce procentul celor care au rămas definitiv fără un loc de muncă se situează între 2 și 3,5%.
Cifrele sunt mici comparativ cu alte state, după cum arată Eurostat.
În Italia sau Grecia, spre exemplu, peste un sfert din angajați au rămas, cel puțin temporar, fără un loc de muncă ori cu ore lucrate mai puține, în timp ce în Spania peste 6,5% dintre angajați au fost puși pe liber din cauza crizei COVID-19./www.europafm.ro