România a avut în mai 2020 cel mai mic număr de decese în această lună, din ultimii șapte ani

În luna mai, România a înregistrat cel mai mic număr de decese din toate lunile mai ale ultimilor 7 ani. De exemplu, în mai 2019, s-au înregistrat cu peste o mie de decese în plus.

Rezultatele sunt cel puțin surprinzătoare, arată G4Media, în condițiile în care în mai toată Europa, aflată în plină pandemie, numărul deceselor, indiferent de cauză, a crescut.

În luna mai a acestui an, în România s-au înregistrat peste 20.000 de decese. Printre ele, peste 500 de decese provocate de noul tip de corona virus. Din cauza pandemiei, numeroși pacienți care suferă de boli cronice nu au avut acces la tratamentul curent.

Prin urmare, asociațiile pacienților, și nu numai, se așteptau la un numar mare de decese. Dar conform datelor de la Evidența Populației, în mai 2020, România a înregistrat cel mai mic număr de decese din toate lunile mai a ultimilor șapte ani.

E drept, restricțiile de tot felul au redus drastic numărul accidentelor rutiere sau de muncă. Dar acestea tot nu explică diferența de peste 1000 de decese înregistrate față de mai 2019.

Pe de altă parte, în Europa de Vest, numărul deceselor, indiferent de cauză, unele necunoscute, este mai mare în ultimele luni față de perioada similară a ultimilor ani. În România, mortalitatea nu a crescut nici aprilie, nici în mai./www.europafm.ro

Partajează această știre

Lasă un răspuns