Ne vorbește medicul primar Alexandru SOMEȘAN – doctor în Științe Medicale, șef secție Cardiologie – Spitalul Municipal „Dr. Alexandru Simionescu” Hunedoara.

Cei mai mulți dintre noi suntem binecuvântați cu credința în Dumnezeu încă de la naștere și beneficiem de ea mulți ani pe parcursul vieții noastre, dar nu știm să o apreciem la adevărata ei valoare. Deseori o pierdem în goana frenetică după bani și posesiuni materiale, apoi am da pentru ea toți banii pe care i-am adunat, doar să o redobândim, măcar parțial, dar ajungem să constatăm că nu mai este posibil. Chiar și atunci când considerăm că ne relaxăm, alegem adesea căi care o subminează, o șubrezesc, o distrug, în loc să optăm pentru modalități care să o păstreze, să o consolideze sau să încerce să o redobândească. Este vorba despre unul dintre bunurile noastre de mare preț – sănătatea noastră. Aceasta poate fi definită ca stare generală bună a unui organism care rezultă din funcționarea normală, adecvată a tuturor organelor sale. Organizația Mondială a Sănătății o definește ca fiind o stare pe deplin favorabilă atât fizic, mental cât și social și nu doar absența bolilor sau infirmităților, o capacitate de a duce o viață productivă social și economic. Sănătatea implică eficiența funcțională și metabolică a organismului atât la nivel celular, cât și global. Toate organismele individuale se află pe traiectoria dintre o sănătate optimă și sănătate zero (adică moarte).

Legat de promovarea, menținerea și redobândirea stării de sănătate, cele mai multe persoane își îndreaptă așteptările, în mod eronat, doar către sistemele naționale de sănătate. În anul 1974, Marc Lalonde (născut în 1929, actualmente în vârstă de 91 de ani), ministru al sănătății în Canada la acel moment, a propus un nou concept de „domeniu de sănătate”, care nu implică doar asistența medicală. Până atunci, viziunea tradițională asupra domeniului sănătății era aceea că știința medicamentului e izvorul din care rezultă toate îmbunătățirile în sănătate, credința populară punând semnul egal între nivelul sănătății și calitatea medicamentului. Raportul Lalonde arată însă că există patru factori determinanți ai sănătății generale și anume: biologia umană, mediul înconjurător, stilul de viață și asistența medicală organizată.

Omul a fost creat de Dumnezeu ca ființă relațională, el neputând exista și funcționa în deplinătatea potențialului său decât în relație pe verticală cu Creatorul său și pe orizontală cu semenii săi. De modul în care ne raportăm, prin credință, la Dumnezeu și la celelalte ființe umane, depinde în mod indisolubil stilul nostru de viață, dar și grija, atenția pe care o acordăm mediului înconjurător și nu în ultimul rând modul de organizare și desfășurarea concretă a asistenței medicale. Pentru membrii corpului medical, fiecare ființă umană ar trebui să aibă aceeași valoare inestimabilă, pe care omul o are în ochii lui Dumnezeu. Valoarea acordată de Dumnezeu omului este arătată și în Sfânta Evanghelie după Ioan la capitolul 3 versetul 16 – „Căci Dumnezeu așa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică.”  Însuși Fiul lui Dumnezeu în Sfânta Evanghelie după Matei spune: „Priviți la păsările cerului, că nu seamănă, nici nu seceră, nici nu adună în jitnițe și Tatăl vostru Cel ceresc le hrănește. Oare nu sunteți voi cu mult mai presus decât ele?” Sfântul Apostol Pavel în întâia sa epistolă către corinteni ne atrage atenția asupra valorii trupului uman: „nu știți că trupul vostru este templu al Duhului Sfânt care este în voi, pe care-L aveți de la Dumnezeu și că voi nu sunteți ai voștri? Căci ați fost cumpărați cu preț! Slăviți, dar, pe Dumnezeu în trupul vostru și în duhul vostru, care sunt ale lui Dumnezeu.” (capitolul 6:19, 20). Când vorbește despre sfârșitul acestei lumi, Sfântul Apostol Petru, în a doua sa epistolă sobornicească arată că „Domnul nu întârzie cu făgăduința sa, după cum socotesc unii că e întârziere, ci îndelung rabdă pentru voi, nevrând să piară cineva, ci toți să vină la pocăință.” Potrivit Sfintei Scripturi, omul este unic în întreaga creație însuflețită. El este făcut după chipul lui Dumnezeu și i s-a dat în stăpânire întregul pământ (Facerea 1:26). Când psalmistul a pus întrebarea „Ce este omul ?” (Psalm 8:4) răspunsul a sosit imediat că omul a fost creat doar cu puțin mai prejos față de îngeri și că a fost încununat cu mărire și cu cinste („Micșoratu-l-ai  pe dânsul cu puțin față de îngeri, cu mărire și cu cinste l-ai încununat pe el. Pusu-l-ai pe dânsul peste lucrul mâinilor Tale, toate le-ai supus sub picioarele lui).

Pentru atei, evoluționiști, pe de altă parte, omul este doar cu puțin deasupra maimuțelor. Omul nu este altceva decât un animal superior, mai complex decât alte animale ca structură a creierului, dar nu deosebit de ele în sens calitativ.

Eu cred că aici putem vorbi de un prim aspect al vindecării prin credință, dar nu prin credința celui suferind, ci prin credința celui care îl îngrijește, îl tratează pe cel bolnav, respectiv prin credința medicului, a asistentei medicale, a infirmierei care se ocupă de pacient. Din toate punctele de vedere, prefer să fiu tratat de un personal medical care atunci când își îndreaptă privirile spre mine să nu vadă în mine doar un maimuțoi ceva mai evoluat, ci încununarea creației lui Dumnezeu. Alta este etica, altele sunt standardele morale, alta este responsabilitatea și dedicarea, alta este calitatea actului medical, altul este rezultatul îngrijirii și al tratamentului când membrii echipei medicale își asumă și practică valorile creștine. În perioada pandemiei actuale am văzut cazuri cu forme severe de boală, cu șanse aproape nule de supraviețuire, care au depășit cu bine momentele critice și s-au vindecat datorită dedicării și responsabilității cu care au fost îngrijiți de o asistentă medicală creștină. Am văzut cazuri mai puțin grave, dar care au fost tratate cu mai puțină implicare și care nu au supraviețuit, deși aveau o schemă de tratament corect prescrisă. O echipă medicală creștină va transpune în practica zilnică îndemnul Sfântului Apostol Pavel din Epistola sa către coloseni (3:23, 24): „Orice ați face, lucrați din toată inima, ca pentru Domnul și nu ca pentru oameni, bine știind că de la Domnul veți primi răsplata moștenirii; căci Domnului Hristos slujiți.”

Ateismul, necredința în Dumnezeu, evoluționismul dezumanizează, alterează caracterul ființei umane și o fac insensibilă la nevoile și suferințele celor din jur, motivează un mod de gândire care conduce la rasism, la teorii despre rase „superioare” și rase „primitive”, la xenofobie, la lipsa de valoare a vieții și a ființei umane. Dimpotrivă, credința în Dumnezeu produce empatie, responsabilitate, implicare, dă valoare omului și vieții, produce atitudini care promovează și favorizează starea de sănătate, conduce la vindecarea sau ameliorarea suferințelor. Un medic creștin este tolerant vizavi de pacienții săi, nu își judecă pacienții, îi acceptă așa cum sunt, nu îi ierarhizează valoric, îi vede pe toți la valoarea pe care Dumnezeu o conferă ființei umane, astfel că este nepărtinitor, corect, cinstit în relația cu pacienții săi, pacienți care dezvoltă cu timpul o relație bazată pe încredere  într-un astfel de medic. Putem spune că în bolnav suferă Hristos, iar în medicul creștin lucrează Hristos întru recâștigarea sănătății celui suferind.

De asemenea, un medic creștin va avea în vedere ceea ce sublinia jurnalistul francez Daniel Vernet, că în fața bolii sunt prezente întotdeauna trei persoane: bolnavul, medicul și Dumnezeu. Bolnavul și medicul nu vor putea înțelege niciodată pe deplin ceea ce Creatorul cunoaște dintotdeauna despre fiecare. De aceea, medicul creștin este cel care își va recunoaște limitele și se va ruga lui Dumnezeu pentru îndrumare, călăuzire pentru luarea deciziilor corecte în vederea vindecării pacientului.

Au consemnat Ioan Vlad, Georgeta-Ileana Cizmaș