Salvamontiştii din judeţul Hunedoara atrag atenţia asupra riscului major de avalanşă care există în masivele Retezat şi Parâng, la altitudini mai mari de 1.500 de metri, după ce, în ultimele două zile, zonele menţionate a nins foarte mult, iar stratul de zăpadă nou depus nu a avut răgazul necesar pentru sedimentare.
„A nins foarte mult, într-un timp scurt, astfel că noul strat de zăpadă depus măsoară între 50 şi 80 de centimetri. Riscul de avalanşă este major, mai ales în zona unor pante abrupte sau în locurile cu suprafeţe mari, deoarece între straturile de zăpadă nu există acea coeziune necesară. Mai este nevoie de câteva zile până când se va realiza acest lucru”, a declarat şeful Serviciului Public Judeţean Salvamont Hunedoara, Ovidiu Bodean.
Potrivit acestuia, grosimea stratului de zăpadă depăşeşte acum un metru şi poate ajunge la peste doi metri pe vâlcele sau văi, unde ninsoarea a fost adusă de vânt.
Din cauza instabilităţii stratului de zăpadă, turiştii sunt sfătuiţi să evite zonele cu încărcătură mare de ninsoare şi traseele de pe curbele de nivel.
De asemenea, salvamontiştii recomandă turiştilor care se află la munte să aibă îmbrăcăminte rezistentă la umezeală şi la frig, precum şi echipament de siguranţă din care să nu lipsească colţarii, pioletul, casca sau coarda de alpinism.
Pentru cei care pleacă pe trasee, se impune kitul obligatoriu pentru avalanşe-rucsac cu airbag, sonda şi lopata pentru avalanşe, un aparat de emisie-recepţie.
Recomandările salvamontiştilor sunt dintre cele mai utile, având în vedere faptul că elevii din judeţul Hunedoara se vor afla în vacanţă, începând de săptămâna viitoare, iar mulţi dintre părinţii copiilor au ales muntele şi pârtiile de schi pentru petrecerea timpului liber.
Aşadar, atenţie pe unde mergeţi, dacă sunteţi la munte, şi cereţi sfatul salvamontiştilor ori de câte ori aveţi în plan să abordaţi un traseu montan, mai ales în această perioadă a anului.